Avem experiență de peste 30 de ani și ne mândrim cu faptul că suntem prima societate privată în domeniul funerar oferind servicii de înaltă calitate
Execut o gamă variată de monumente funerare, placări interioare și exterioare, blaturi pentru mobilier, calitate garantata, prețuri avantajoase
Serviciile noastre sunt menite să vă ajute să treceți cu ușurință peste partea organizatorică cu privire la serviciile funerare, astfel încât atenția și timpul dvs. să fie acordate celor dragi
Biserica Înălțarea Domnului cât și parohia cu același nume, a luat ființă prin grija bunilor credincioși din cartierul ‘”Săsar”după revoluția romănă în anul 1991.
Livrare flori la domiciliu în Baia Mare (gratuit) și oriunde în județul Maramureș (contra-cost)
Apelează cu încredere la noi pentru a îți exprima ultimul omagiu prin intermediul unui aranjament funerar deosebit
Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel (Valea Roşie) din Baia Mare a început să fie construită prin anul 1937-1938.
Alegerea unei coroane funerare reprezintă un mod elegant și delicat de a transmite condoleanțe familiei îndoliate. Apelează cu încredere la noi pentru a îți exprima ultimul omagiu
Marmura Farcău se ocupă cu tăierea, fasonarea și prelucrarea pietrelor naturale (granit și marmură), realizarea de monumente funerare, cruci, vaze, felinare
Comandă online o coroană de flori din flori naturale, livrăm coroane funerare, jerbe sau aranjamente funerare special concepute de floriștii noștri din flori proaspete
De-a lungul timpului, respectul, compasiunea și flexibilitatea serviciilor au fost mereu puncte de plecare în relația noastră cu familiile îndurerate, oferind, mereu, servicii personalizate în funcție de fiecare client
Atunci când plecarea cuiva drag ne împietrește sufletul de durere, florile sunt singurele care pot transmite ceea ce ne este greu să exprimăm în cuvinte: regretul, omagiul și condoleanțele noastre
Apelează cu încredere la noi pentru a îți exprima ultimul omagiu prin intermediul unui aranjament funerar deosebit
Vă stăm la dispoziție NON-STOP și vă oferim consultanță gratuită cu privire la pașii necesari de urmat pentru o înmormântare
În clipe de tristețe și durere, cu bun simț și discreție, suntem mereu atenți la nevoile dumneavoastră.
Livrăm online pe toată raza Maramureș, sau mai bine spus, livrare în 2-4 ore de la comandă. Pentru a transmite un ultim omagiu într-un mod respectuos, comandă un aranjament funerar deosebit
În str. Crişan, nr. 1, lângă turnul lui Ştefan îşi înalţă maiestuoasă, turlele spre înaltul cerului Biserica Sf. Ierarh Nicolae.
Vă așteptăm zilnic cu o gamă variată de flori, mereu proaspete. Apelează cu încredere la noi pentru a îți exprima ultimul omagiu prin intermediul unui aranjament funerar deosebit
Biserica a fost construită între anii 1999-2001 și sfințită pe data de 12 august 2001. În interiorul bisericii se află înmormântat cel de-al patrulea episcop al Eparhiei de Maramureș, Ioan Șișeștean.
Preponderent ne ocupăm cu confecționarea monumentelor funerare, dar producem și placaje, ornamentații, precum și decorațiuni interioare și exterioare.
Știm că treceți prin momente grele și dorim să vă fim de ajutor în aceste clipe! Înțelegem toate acestea și tocmai de aceea punem suflet în orice aranjament florar funerar. Apelați cu încredere
Firmele de servicii funerare au conceput pachete funerare specifice care să acopere o mare parte din cele necesare unei înmormântări. Vezi detalii despre acestea și ce anume conțin!
Sunt multe firme care oferă servicii funerare, dar care este cea mai potrivită pentru tine? Află detalii ce te pot ajuta să faci alegerea corectă!
Ce reprezintă și de ce este necesar un plan funerar?