Restaurantul "La Papa Bun" organizează parastase și pomeniri în județul Botoșani. Dorim să fim alături și în momentele dificile din viața clienților noștri
Servicii Funerare non-stop în județul Botoșani, transport funerar, sicrie, catering
Pe la 1898, biserica fiind arsă de vreo 18 ani, pe același loc încep lucrările de zidire a noii biserici.
Zidăria noii biserici a fost executată până în anul 2004, când a şi fost acoperită biserica cu înveliş din carton asfaltat pentru a proteja lucrările de până atunci.
Dorim să îţi oferim cât mai mult timp alături de cel/cei dragi, oferindu-ţi posibilitatea de a delega Compania de pompe funebre Efemer în organizarea întregii înmormântări
Betrom Prod Suceava este producător și distribuitor de: coroane funerare artificiale, coroane artificiale rotunde, coșuri, inimi și cruci artificiale.
Lucrările de construcţie a Bisericii „Sf. Gheorghe“ din Burdujeni au debutat în 1996, când a fost pusă piatra de temelie şi s-a sfinţit locul de construcţie.
Vânzări obiecte de cult, cinstirea sfintelor icoane are o valoare educativ-morală, în general, icoanele trezesc, întreţin şi întăresc peste tot viaţa duhovnicească
Biserica Sfânta Elisabeta din Ițcani a fost construită în anul 1902 în satul Ițcani, astăzi cartier al municipiului Suceava. Biserica are hramul Sfânta Elisabeta a Ungariei, sărbătorit în data de 17 noiembrie.
Biserica „Sfântul Gheorghe” din Suceava, cunoscută și sub denumirea de Biserica Mirăuți, este o biserică ortodoxă construită în secolul al XIV-lea și apoi reconstruită în secolul al XVII-lea în municipiul Suceava.
Biserica Sfântul Dumitru, aflată în apropierea Curții Domnești, în centrul orașului Suceava, a fost ctitorită intre anii 1534-1535, de către domnitorul Petru Rareș.
Oferim clienților noștri o gamă largă de produse cu specific floral: buchete, coșuri, ghivece și aranjamente florale, pentru diferite evenimente și ocazii.
Biserica „Sfântul Ioan Nepomuk” din Suceava este o biserică romano-catolică construită în anii 1820-1822 sau, după alte surse, în 1832-1836, în municipiul Suceava.
Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ a comunităţii ucrainene din Suceava şi-a început activitatea în anul 2002, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Pimen, sub ascultarea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.
Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Suceava, cunoscută și sub denumirea de Biserica Martirilor „In Memoriam”, este un lăcaș de cult ortodox construit în perioada 1996-2004.
Este momentul în care trebuie să aducem un ultim omagiu persoanei trecute la cele veșnice. Suntem alături de tine cu o gamă variată de aranjamente funerare deosebite
Hram principal: Sfântul Mare Mucenic Ioan cel nou de la Suceava.
Biserica Sfânta Vineri se află în Cartierul G. Enescu, Suceava. Înființată în 1991, Biserica este sfințită în anul 2001.
Servicii funerare complete non-stop, aranjamente florale funerare, transport funerar autorizat
La restaurantul Favorit se pot organiza praznice, pomeniri, parastase, comemorări, hramuri și sfințiri biserici în tot județul Botoșani, cu toată logistica și personal propriu!
Parohia Sfânta Cuvioasă Parascheva este localizată pe strada Victoriei din Suceava.
Ce reprezintă și de ce este necesar un plan funerar?
Sunt multe firme care oferă servicii funerare, dar care este cea mai potrivită pentru tine? Află detalii ce te pot ajuta să faci alegerea corectă!
Firmele de servicii funerare au conceput pachete funerare specifice care să acopere o mare parte din cele necesare unei înmormântări. Vezi detalii despre acestea și ce anume conțin!