Taina Sfintei Spovedanii. Rugăciuni înainte și după Spovedanie

află cum trebuie să ne pregătim înainte de spovedanie, când mergem la duhovnic și ce rugăciuni se spun înainte și după spovedanie

Acatistul celor adormiți către Dumnezeu Tatăl

Acatistul celor adormiți către Dumnezeu Tatăl este de un real ajutor pentru cei care nu mai sunt printre noi așa că roagă-te pentru cei plecați din viața ta către cele veșnice

Postul Mare - Postul Sfintelor Paști

află ce reprezintă Postul Paștelui, vezi cum se ține, ce restricții și tradiții sunt în această perioadă și ce rugăciuni se rostesc

Citirea stâlpilor - de ce se citesc stâlpii de către preoți la căpătâiul morților?

află ce reprezintă slujba stâlpilor, rânduiala, ce pregătim și cum participăm la această rugăciune pentru odihna sufletului celui răposat

Sfânta Împărtășanie (Cuminecarea sau Sfânta Euharistie) - Rugăciune înainte de Împărtășanie

Sfânta Împărtășanie reprezintă Taina prin care creștinul se împărtășeste cu însuși Trupul și Sângele Domnului, rostește rugăciunea înainte de Împărtășanie

Schimbarea la Față a Domnului Nostru Iisus Hristos

Schimbarea la Față a Domnului Nostru Iisus Hristos este sărbătorita pe data de 06 august și evocă momentul marcant de pe Muntele Tabor în care apostolii s-au convins de faptul că Iisus nu este doar un prooroc al lui Dumnezeu, ci chiar Fiul Său. Citește detalii!

Rugăciunea zilei de marți

vezi ce rugăciuni sunt recomandate a fi rostite în ziua de marți

Rugăciune de mulțumire la sfârșitul anului

citește o rugăciune de mulțumire la sfârșitul anului pentru binefacerile pe care le-ai primit de la Dumnezeu

Rugăciunea mamei pentru copiii săi

rostește din suflet și cu credință rugăciunea mamei pentru copii și mesajul acesteia va fi cu siguranță primit de Dumnezeu

Sfântul Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei

citește acatistul și rugăciunea către sfântul Spiridon făcătorul de minuni, vezi detalii despre viața și minunile înfăptuite de acesta

Rugăciune puternică în ziua de Crăciun. Acatistul Nașterii Domnului

citește acatistul nașterii Domnului nostru Iiisus Hristos și o rugăciune puternică pentru ziua de Crăciun

Sfântul Vasile cel Mare - cine a fost, tradiții și obiceiuri

află câteva informații despre viața Sfântului Vasile cel Mare și despre ce obiceiuri, tradiții și superstiții ne leagă de această mare sărbătoare, citește rugăciunea și acatistul acestuia

Acatistul Botezului Domnului. Rugăciunea din ajun de Bobotează

citește acatistul Botezului Domnului, urmat de rugăciunea puternică ce se rostește în ajun de Bobotează

Rugăciunile părintelui Arsenie Boca

rostește cele mai puternice rugăciuni ale părintelui Arsenie Boca

Rugăciunea zilei de vineri

rostește rugăciunea zilei de vineri care îți aduce ajutor și îți dă puterea de a depăși obstacolele vieții

Rugăciuni pentru frați și surori

rostește cele mai puternice rugăciuni pt. frații bolnavi, întelegere între frați, împăcare cu frații sau surorile, sănătate și ocrotire

Rugăciunea Sfântului Mucenic Ciprian

rostește rugăciunea și acatistul Sf Ciprian, pentru izbăvirea de vrăji și dezlegare de farmece și blesteme

Rugăciunea zilei de miercuri

vezi cele mai puternice rugăciuni ale zilei de miercuri pe care le poți rosti pentru iertarea păcatelor și pace sufletească

Moșii de Primăvară - Sfinții 40 de Mucenici

vezi detalii despre Moșii de Primăvară, obiceiurile și tradițiile legate de această sărbatoare, precum și Legenda celor 40 de Mucenici din Sevastia

Rugăciunea zilei de luni

rostește rugăciunea zilei de luni pentru spor, liniște sufletească și o săptămână binecuvântată