Atunci când ești nevoit să participi la o înmormântare, inevitabil te vei gândi la aspectul sicriului și anume, dacă acesta va fi închis sau deschis. Poate ești o persoană puternică, stabilă emoțional și nu te deranjează să rămâi cu o ultimă imagine a celui care a trecut la cele veșnice în sicriu. Sau poate preferi să ți-l amintești așa cum era odată, în zilele cele mai bune, și ți-ar fi greu să îl vezi în sicriu.

sicriu deschis inchis

Indiferent de modul în care se va desfășura înmormântarea, cu capacul sicriului deschis sau închis, această decizie va aparține doar celui decedat (dacă și-a exprimat-o în timpul vieții) sau familiei acestuia. Nu cred că e corect să spun că e mai bine într-un anume fel, ci doar pot să afirm că părerile sunt împărțite în funcție de anumiți factori care țin de religie, tradiții, vârsta celor prezenți la înmormântare, modul în care s-a produs decesul etc.

Valforest Valea Mare de Criș, Bihor

Compania noastră produce sicrie din anul 2005, eforturile noastre s-au îndreptat mereu înspre client, încercând să oferim calitate, promptitudine, discreție

Care ar fi argumentele pentru care ai opta pentru o înmormântare la care capacul sicriului să fie închis și care ar fi argumentele pentru o înmormântare cu capacul sicriului deschis, urmează a fi prezentate în continuare.

 

Argumente pentru sicriul închis

O înmormântare cu sicriul închis este aceea în care sicriul este complet închis pe toată durata priveghiului și a ceremoniei de înhumare. În acest fel, toți participanții la ceremonie nu au posibilitatea de a vedea trupul defunctului.

Așa cum am menționat la începutul acestui articol, există posibilitatea ca defunctul să își fi exprimat dorința în timpul vieții ca atunci când moare să nu aibă capacul sicriului deschis. Este foarte important să respecți dorința acestuia și să îi oferi un ultim omagiu așa cum și l-ar fi dorit. 

Dacă nu a existat vreo discuție în timpul vieții legată de acest aspect cu defunctul, familia poate decide să mențină capacul sicriului închis din următoarele considerente:

  • boală - dacă decedatul a murit în urma unei afecțiuni sau după o lungă perioadă de chin, în care posibil să fi slăbit foarte tare sau starea să i se fi deteriorat destul de mult, atunci familia poate decide să nu îl prezinte în acest stadiu tuturor celor care l-au cunoscut și să îi păstreze o amintire plăcută, așa cum era înainte de a se îmbolnăvi
  • accident - dacă moartea a survenit în urma unui accident sau a unui incident violent, atunci foarte posibil să se dorească un sicriu cu capacul închis
  • intimitate - unele persoane nu se simt deloc confortabil cu ideea ca lumea să privească trupul celui decedat și, mai mult, să comenteze asupra acestui aspect
  • religie - la evrei, musulmani și persoanele din comunitatea amish, este obligatorie ceremonia înhumării cu capacul închis

sicriu inchis

Cum arată o înmormântare cu capacul sicriului închis?

De obicei, la ceremoniile de înhumare cu sicriul închis se așează pe capacul sicriului un aranjament floral funerar elegant, iar lângă sicriu se poziționează un mic tablou cu poza celui care a decedat. Evident, familia alege poza cea mai frumoasă și care descrie cel mai bine persoana decedată. La finalul slujbei de înmormântare din biserică, toți participanții sunt invitați să își ia un ultim rămas bun de la defunct, apropiindu-se de sicriu și rostindu-i câteva cuvinte de dragoste și dor.

 

Argumente pentru sicriul deschis

Sicriul deschis poate reprezenta pentru unii o expresie a atașamentului, în mod special pentru aceia din familie sau dintre prieteni care nu au putut fi alături de cel decedat la momentul decesului. Văzându-l pe cel decedat pentru ultima oară și putând să își ia rămas bun de la acesta, le poate aduce puțin confort și pace interioară, atât de importante în procesul de refacere după această pierdere.

În cazul unei ceremonii de înmormântare la care sicriul are capacul deschis, este cert faptul că trupul decedatului a fost îmbălsămat, toaletat, cosmetizat și îmbrăcat așa cum și-a dorit acesta sau familia. Este totuși nevoie de pregătire psihică pentru a putea participa la o astfel de ceremonie, cu atât mai mult dacă relația cu defunctul a fost una foarte strânsă. Nu este ușor să îl privești pe cel drag în acest fel.

sicriu deschis

Cum ar trebui să te comporți la o înmormântare în care capacul sicriului este deschis?

Evident că există câteva mici “reguli de conduită“ dacă le-aș putea numi așa atunci când participi la un acest gen de înmormântare.

  • ar fi bine să stai cât mai aproape de sicriu, astfel încât familia să nu creadă că ești îngrozit de imaginea defunctului; atunci când nu te mai simți confortabil, poți lua loc 
  • nu este în regulă să atingi defunctul
  • nu face niciun fel de comentariu legat de aspectul decedatului
  • acordă spațiu pentru membrii familiei, este de la sine înțeles că aceștia sunt principalii care își doresc să petreacă cât mai mult din ultimele clipe alături de decedat
  • nu te împinge cu ceilalți participanți, acordă respect și decență pentru acest moment 

Premium Funerare Craiova, Dolj

Producem sicrie de înaltă calitate, adaptate cerințelor individuale și sensibilității clientului

Dacă știi că nu suporți foarte bine ideea de a îl vedea pe decedat în acest mod, vorbește înainte cu o persoană apropiată participantă la ceremonie să fie alături de tine. Emoțiile te pot copleși și nu poți risca să ți se facă rău.

În concluzie, este la latitudinea decedatului sau a familiei modul în care se va desfășura înmormântarea. Indiferent de decizie, în ambele situații se impune un comportament decent din partea tuturor și să nu se omită cel mai important aspect pentru care lumea este prezentă: acela de a își lua rămas bun și de a îl conduce pe ultimul drum.

Comentarii
Articole recomandate
Postul Crăciunului 2024 - ce ai voie, ce nu ai voie și care sunt zilele de dezlegare la pește?

vezi zilele cu dezlegare la pește, ce ai voie sau nu să mănânci sau să faci, istorie și semnificatii, tradiții & obiceiuri

Parastasul de 40 zile în religia ortodoxă

afla semnificația parastasului de 40 zile, ce se dă de pomană, când se face și ce se pregătește pentru biserică și cimitir

Ajutorul de deces 2024 – cine beneficiază, cât este și cum îl obții

vezi actele necesare pentru obținerea ajutorului de deces