Biserica Ortodoxă a stabilit o anumită rânduială pentru pomenirea morţilor, numită Slujba Parastasului, care se săvârşeşte la 3, 9, 40 de zile, apoi la 3, 6, 9, 12 luni şi, bineînţeles, în fiecare an până la al şaptelea. Data săvârșirii acestora se calculează totdeauna de la moartea credinciosului. În eventualitatea în care pomenirea nu poate avea loc exact în ziua în care ea se împlinește, este bine ca slujba respectivă să se facă înainte, și nu după trecerea timpului. 

parastas 40 zile

Parastasul de 40 zile reprezintă cel mai important prilej de reamintire și înviere a memoriei unei persoane decedate. Semnificația, obiceiurile și alte informații utile legate de acesta urmează a fi detaliate în continuare.

Semnificația parastasului de 40 zile

Parastasul de 40 zile se face pentru a cinsti Înălțarea Domnului la Cer. La fel ca și Iisus care s-a înălțat la cer în a patruzecea zi, sufletul ajunge din nou în fața Judecătorului. Acest parastas este cel mai folositor pentru sufletul ajuns în viața de apoi. Acum se decide soarta credinciosului și locul în care va rămâne până la următoarea judecată. Acesta este momentul absolut de judecată particulară a sufletului celui ce își așteaptă rândul pentru eternitate către viața veșnică. Familia și cei apropiați iau parte la slujba organizată în acest scop, pentru a îi oferi dragostea, căldura și aprecierea pentru drumul către Dumnezeu.

Preotul Ioan Mărăcineanu pe site-ul parohiei Sfinţii Români din Bucureşti scrie: 

„Pomenirea timp de 40 de zile de la moarte se numeşte în popor sărindar şi se întemeiază pe credinţa populară (de origine monahală) că în a 40-a zi de la moarte, după ce sufletul mortului a străbătut vămile văzduhului şi a vizitat raiul şi iadul, se înfăţişează la judecata particulară, pentru a i se hotărî soarta provizorie până la judecata din urmă, soartă care se poate uşura, prin mijlocirile şi milosteniile făcute de cei vii în folosul morţilor. La sfârşitul celor 40 de Liturghii se face dezlegarea sărindarelor, însoţită uneori de masă de obşte”.

 

Când se face parastasul de 40 zile?

Parastasul de 40 zile se face în a 40-a zi de la decesul credinciosului, însă, dacă acesta nu se poate săvârși chiar în această zi, este bine să fie făcut mai înainte  pentru ca sufletul să meargă înaintea lui Dumnezeu cu jertfa noastră de rugăciune şi de milostenie. Totuși, dacă nu se poate și parastasul are loc după cea de-a 40-zi, nu este o greșeală atât de mare, cele mai importante fiind rugăciunea și milostenia.

 

Ce se pregătește pentru biserică la parastasul de 40 zile?

Pentru parastasul de 40 de zile se duce la biserică:

  • icoana de la înmormântare
  • vin roșu
  • lumânări
  • colac mare, rotund și 2 prescuri
  • colivă 
  • haine de pomană

La slujba de pomenire, o parte din colac este ruptă de către preot și pusă pe icoană, iar restul colacul se rupe bucățele și se împarte rudelor decedatului.

De asemenea, hainele pregătite pentru a fi date de pomană sunt mai întâi binecuvântate de către preot. 

 

Ce se pregătește pentru cimitir la parastasul de 40 de zile?

Potrivit tradiției, la parastasul de 40 zile poți ridica la cimitir crucea de piatră. Dacă nu se dorește acum, atunci aceasta va fi ridicată la pomenirea de 1 an. Crucea din lemn de la mormânt rămâne acolo până la putrezire. Noua cruce va fi sfințită de către preot printr-o mică slujbă ținută la mormânt. 

Pentru cimitir trebuie aduse:

  • vas cu apă curată
  • busuioc
  • lumânări
  • tămâie
  • colivă
  • vin roșu

 

Ce se dă de pomană?

Se obișnuiește ca la parastasul de 40 de zile să se dea de pomană mâncare, haine, încălțăminte sau obiecte de uz casnic după ce acestea au fost binecuvântate de către preot printr-o slujbă specială. În ceea ce privește numărul vaselor cu mâncare ce se împart, se obișnuiește ca acesta să fie șase, doisprezece sau douăzecișipatru. Totuși, biserica nu prevede un anumit număr, fiecare familie va împărți câte vase va crede de cuviință sau după posibilități, fără a avea vreo influență asupra sufletului răposatului. Mâncarea pregătită va fi de post sau de dulce, în funcție de rânduiala bisericească din ziua parastasului.

După parastasul de 40 de zile familia va da preotului un pomelnic pentru ca acesta să-l pomenească pe cel decedat în cadrul Sfintei Liturghii.

Unde se organizează parastasul de 40 de zile?

De cele mai multe ori, creștinii ortodocși organizează masa de pomenire a decedatului acasă unde invită rudele și pe cei apropiați. Însă, în ultima vreme, este preferată varianta unei mese rezervate la restaurante ce oferă meniuri parastas, mai ales dacă numărul de invitați este mare și se dorește un cadru bine organizat. 

 

De ce se face pomenirea morților? 

Se spune că nu este corectă expresia “a trecut în neființă”, deoarece viața nu se termină în momentul morții, ci ea se continuă și după. După moarte, sufletul se desparte de trup și se îndreaptă către Dumnezeu, moment în care se face trecerea la Ființă. Sintagma “a trecut la cele veșnice” este mult mai potrivită în această situație. 

Este important pentru familia celui decedat să știe că acesta nu a dispărut ci s-a întors la Dumnezeu, motiv pentru care pomenirea acestuia ajută la menținerea amintirii vii și la călăuzirea drumului său în noua lume.

Pomenirea ajută la iertarea păcatelor pe care persoana decedată le-a avut cât timp se afla pe Pământ și la amintirea acesteia până în momentul în care toți cei adormiți vor învia în urma marii judecăți. Totodată, pentru familia îndurerată, pomenirea aduce și liniște în suflet, iar un preot înzestrat poate alina durerea prin vorbele sale și, evident, prin slujba ținută. Rugăciunea făcută pentru persoanele trecute la cele veșnice le ajută sufletele, iar aceasta este completată de fapte bune și mese care se fac în cinstea pomenirii morților.

Comentarii
#5
Edward CEO
30 dec. 2025, 13:41:08
THE BEST WAY TO RECOVER YOUR LOST FUNDS OR CRYPTO CONTACT; GEO COORDINATES RECOVERY HACKER?


Email: geovcoordinateshacker@gmail.com

Website; https://geovcoordinateshac.wixsite.com/geo-coordinates-hack

You can recover bitcoin and other cryptocurrency with the help of GEO COORDINATES RECOVERY HACKER. They can help you retrieve your cryptocurrency if you fell victim to a fraudulent scam and lost bitcoin or other cryptocurrency. I never thought I would fall victim to a crypto scam until I was convinced of a crypto investment scam that saw me lose all my entire assets worth $957,000 to a crypto investment manager who convinced me I could earn more from my investment. I thought it was all gone for good but I kept looking for ways to get back my stolen crypto assets and finally came across GEO COORDINATES RECOVERY HACKER, a crypto recovery company that has been very successful in the recovery of crypto for many other victims of crypto scams and people who lost access to their crypto. Their comprehensive understanding of blockchain technology and cryptocurrency systems was evident in their thorough and meticulous approach to resolving my issue. I’m truly grateful for their help as I was able to recover my stolen crypto assets and get my life back together. I highly recommend their services to anyone out there. I hope this information reaches someone truly in need of it.
#4
Nick Mike
29 dec. 2025, 16:57:12
HIRE THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT TO RECLAIM BACK LOST BITCOIN FROM SCAMMERS 

I incurred a significant financial setback, losing $1.2 million in Bitcoin and USDT. It was as if I was dreaming. I was left in shock, my hope of recovering the money dwindling. Despite my efforts with authorities. I started searching the internet for a legitimate and genuine recovery expert to recoup my stolen funds in USDT. One month after the incident, while researching online, I discovered an article about THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Its expertise in crypto recovery. I reached out to them and was astonished by the efficiency and professionalism of their team. Employing sophisticated software tools, they was able to totally retrieve my funds using his recovery tools and tech prowess. It was a smooth and swift service. I recommend THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT to anyone who has been a victim of Bitcoin scams. With their team of experienced professionals and cutting-edge technology, they can help you recover your lost funds quickly and efficiently. Contact them today for a free consultation.

WhatsApp +1(520)200-2320 ) or shoot them an Email at (support@thehackangels.com) They also have a great Website at (www.thehackangels.com )
#3
Nick Mike
29 dec. 2025, 16:57:00
HIRE THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT TO RECLAIM BACK LOST BITCOIN FROM SCAMMERS 

I incurred a significant financial setback, losing $1.2 million in Bitcoin and USDT. It was as if I was dreaming. I was left in shock, my hope of recovering the money dwindling. Despite my efforts with authorities. I started searching the internet for a legitimate and genuine recovery expert to recoup my stolen funds in USDT. One month after the incident, while researching online, I discovered an article about THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Its expertise in crypto recovery. I reached out to them and was astonished by the efficiency and professionalism of their team. Employing sophisticated software tools, they was able to totally retrieve my funds using his recovery tools and tech prowess. It was a smooth and swift service. I recommend THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT to anyone who has been a victim of Bitcoin scams. With their team of experienced professionals and cutting-edge technology, they can help you recover your lost funds quickly and efficiently. Contact them today for a free consultation.

WhatsApp +1(520)200-2320 ) or shoot them an Email at (support@thehackangels.com) They also have a great Website at (www.thehackangels.com )
#2
Gunter Stefan
15 dec. 2025, 14:06:46
I saw an opportunity to invest in cryptocurrency about two months ago and I took my chance. I contacted a broker who I saw videos on youtube and I invested a huge sum of money around £665,211 which was deposited using Bitcoin with hopes to gain massive returns on my investment. I kept tracking my portfolio and it was increasing daily on the website. It made me excited and confident. Fast forward to 30 Days after, which was supposed to be my payout date, I tried to make a withdrawal as I needed money to foot my bills and buy my new house, but the broker insisted that I continue to invest or will have to pay some fees to withdraw my funds. That was very disappointing to hear, because it was all going smoothly when I deposited the funds. Eventually, I paid the fees which was about £45,800. I was desperate now because according to my portfolio, I had made about £1,512,400. Now you see why I was willing to pay the fees. It turned out it was a scheme to keep asking me for more money for one thing or the other, like Taxes, miner fees and so many others. I declined, and instead I won’t pay more. They locked my account for several weeks. A month after, I saw a post on Quora about GHOST CHAMPION HACKERS which stated they were capable of getting my money recovered. With a little faith in me, I contacted them immediately, and discussed my situation, and sent all the information I had. In less than a week, I was able to recoup my BTC. I praise the universe for sending them my way. I wish to recommend them to everyone out there. they are capable of recover any crypto coins Bitcoin, Usdt ,Eth, Dogecoin, now i have my funds back with there guidelines and skills you can always contact them via EMAIL : ghostchampionwizard @ gmail.com Telegram : https://t.me/WizardGhosthacker
#1
Sorin Petcu
27 mai 2024, 17:48:52
Multumesc pentru informatiile detaliate.
Articole recomandate
Postul Crăciunului 2025 - ce ai voie, ce nu ai voie și care sunt zilele de dezlegare la pește?

vezi zilele cu dezlegare la pește, ce ai voie sau nu să mănânci sau să faci, istorie și semnificatii, tradiții & obiceiuri

Moșii de Vară 2025. Sâmbăta Morților

află pe ce dată se sunt Moșii de Vară în 2025, ce se dă de pomană, tradiții și obiceiuri, spune o rugăciune de Sâmbăta Morților

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel

află când începe și cât durează postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel în 2025, vezi istoric, semnificație, rostește o rugăciune către aceștia