Mulți ar spune din start că naturalul va câștiga întotdeauna în fața artificialului, însă vom vedea împreună câteva aspecte pozitive și negative de ambele părți. Este evident că din punct de vedere estetic o coroană funerară naturală arată cu mult mai bine decât una artificială, dar odată cu dezvoltarea tehnologiei și apariția a numeroase materiale eco-friendly, specialiștii floriști reușesc să creeze niște produse care imită foarte bine naturalul.

Depunerea unei coroane funerare reprezintă o modalitate elegantă de a îți exprima regretul și omagiul pentru persoana trecută în neființă, însă poate fi considerată și ca un gest de sprijin moral pentru familia celui decedat.

coroane funerare flori naturale sau artificialeAlegerea florilor care să compună o coroană funerară este un subiect pe care l-am dezbătut în acest articol, însă motivele pentru care ai opta pentru o coroană funerară naturală sau artificială vor fi detaliate în cele ce urmează. 

Încă din cele mai vechi timpuri, coroanele funerare au intrat în tradițiile de înmormântare și au contribuit la prezentarea sentimentelor de regret, dragoste, afecțiune și dor față de cel decedat. E drept, florile naturale au stat înaintea celor artificiale și prezența lor la înmormântare era esențială. Era o dovadă de distincție, eleganță și, bineînțeles, respect. Astăzi, însă, sunt foarte multe firme care se dedică protejării mediului și au demonstrat că pot contribui la acest aspect prin utilizarea unor tehnologii și materiale care să realizeze produse ce pot imita extrem de bine naturalul și să nu denote kitch deloc.

 

Avantaje pentru folosirea florilor naturale

 

1. Aspectul autentic

Am putea spune că nicio floare artificială nu se compară cu delicatețea și frumusețea unei flori naturale. Cu siguranță, o coroană artificială alcătuită din flori naturale are un aspect extrem de elegant și distins și nu ai cum să dai greș dacă alegi florile potrivite și ții cont și de preferințele celui decedat sau ale familiei acestuia. Unii spun că florile artificiale dau o notă de kitch în comparație cu cele naturale care reflectă autenticitatea.

2. Prospețimea florilor

Un aspect important în desfășurarea activității unei florării este refacerea stocului zilnic de flori și vânzarea unor flori proaspete și de calitate. Atunci când comanzi o coroană funerară, aceasta este realizată pe loc, în câteva ore, în funcție de modelul ales și livrată în cele mai bune condiții de transport, astfel încât florile să își păstreze prospețimea și aspectul. 

3. Respectul față de decedat

O coroană funerară naturală impresionează cu adevărat prin aspectul autentic și proaspăt al florilor și reușește să transmită emoții puternice. Semnificația florilor alese te ajută să îți exprimi respectul față de cel care ți-a fost apropiat sau pe care doar l-ai cunoscut însă ai vrut să îți exprimi omagiul pentru pierderea acestuia.

 

Dezavantaje pentru folosirea florilor naturale

 

1. Prețul florilor

Florile naturale sunt mai scumpe față de cele artificiale, unele dintre ele sunt mai greu de găsit și, totodată, modalitatea de obținere a florilor naturale necesită mult mai multă muncă decât cea de realizare a florilor artificiale. Condițiile de depozitare, întreținere și manevrare a florilor naturale presupun mai multă muncă și, automat, costuri mai mari. De aici prețul mai ridicat, însă justificat pentru florile naturale.

2. Rezistența florilor

Florile naturale nu au o rezistență atât de îndelungată precum cele artificiale, însă floriștii reușesc să creeze coroane funerare rezistente în timp chiar și din flori naturale. Rezistența unei coroane funerare depinde foarte mult și de florile alese și de sezonul în care are loc din nefericire decesul. 

3. Disponibilitatea anumitor flori în timpul anului

Când comanzi o coroană funerară, este important să ții cont și de preferințele celui decedat sau ale familiei acestuia. Însă, exista posibilitatea ca florile mult îndrăgite să nu se găsească la momentul respectiv sau să fie mai dificil de utilizat. De aceea, în această situație, floriștii propun diferite variante ce pot înlocui florile pe care le-ai fi dorit și care pot conduce la realizarea unui model de coroană apropiat de cel dorit. 

 

Avantaje pentru folosirea florilor artificiale

 

1. Prețul florilor

Este principalul aspect pozitiv care stă la baza opțiunii pentru artificial în loc de natural, însă nu singurul. Faptul că florile artificiale se fabrică destul de ușor și rapid, pot fi realizate din materiale foarte ieftine, dar și scumpe, și nu presupun condiții speciale de depozitare conduc la un preț mult mai acceptabil decât cel al florilor naturale.

2. Rezistența îndelungată

Un alt avantaj al folosirii florilor artificiale în realizarea coroanelor funerare este rezistența florilor pe o perioadă cu mult mai mare decât a celor naturale. Florile artificiale au căpătat de-a lungul timpului o reputație proastă cauzată de folosirea plasticului ce dă o notă de prost gust și este lipsit de eleganță. Totuși, în ultima perioadă, datorită progreselor tehnologice și a materialelor inovative eco-friendly, mai calitative (textil, hartie creponată floristică, saten, bumbac, mătase etc), specialiștii floriști au reușit să creeze coroane funerare extrem de frumoase și elegante care imită cu succes florile naturale.  

3. Varietate de modele de flori

Florile artificiale sunt căutate într-adevăr, însă nu atât de mult precum cele naturale. Totuși, varietatea și flexibilitatea în utilizarea și prelucrarea unor coroane funerare frumoase sunt în favoarea florilor artificiale. Oricând poți găsi flori artificiale la producători, modele din cele mai variate, iar procesul lor de producție nu este deloc complicat. Astfel, dacă știi că persoana trecută în neființă era foarte dedicată protejării mediului și avea anumite preferințe în materie de flori, cromatică și alte aspecte, atunci decizia de a îi omagia pierderea cu o coroană funerară artificială nu poate fi o alegere greșită.

 

Dezavantaje pentru folosirea florilor artificiale

 

1. Aspect mai puțin elegant

Principala diferență de preț dintre coroanele funerare naturale și cele artificiale apare și pentru că aspectul estetic diferă.  Oricât de bine ar fi realizate coroanele funerare artificiale, cele naturale arată mai bine și mai proaspăt. Eleganța și distincția sunt oferite de către florile naturale, și, dacă știi că persoana trecută în neființă era iubitoare de frumos și autentic, atunci omagiază-l corespunzător cu o coroană naturală.

2. Decolorarea florilor la anumite condiții meteo

Este bine de știut că în anumite condiții meteo (vânt, ploaie, ninsoare) sau chiar când este soarele puternic, anumite flori artificiale se pot decolora în timp și își pot pierde din farmec. Astfel, culoarea florilor nu își va mai menține intensitatea , iar coroana nu va mai arăta atât de bine.

3. Pot părea lipsite de mesaj

Corect, dacă vrei să transmiți un mesaj prin intermediul unei coroane funerare artificiale, este foarte posibil să nu reușești, iar pentru anumite persoane să pară chiar lipsit de respect. Semnificația florilor naturale este cu mult mai puternică și mai sugestivă, față de cele artificiale, care par total lipsite de mesaj. Unii afirmă că doar florile naturale exprimă emoția, regretul, dragostea și durerea față de cel trecut în neființă, iar ofilirea florilor pe mormânt face parte din firescul vieții și evidențiază faptul că moartea este un proces normal care trebuie acceptat.

Avantajele și dezavantajele prezentate sunt menite a oferi câteva sugestii celor care ajung în situația în care au nevoie să comande o coroană funerară și se gândesc că ambele variante ar putea fi luate în calcul. Ceea ce cred că este foarte important este să te gândești înainte la ceea ce îi plăcea celui decedat și, totodată, la familia acestuia. Rolul unei coroane funerare este de a îți prezenta omagiul, așa că asigură-te că decizia luată va stârni admirație și o oarecare liniște sufletească pentru cei prezenți la ceremonia de înmormântare, și nu va da naștere la discuții sau comentarii absolut inutile în aceste momente.