Calendar Ortodox Februarie 2024

Februarie este a doua lună a anului în calendarul Gregorian. Este cea mai scurtă lună gregoriană, care are numai 28 sau 29 de zile. Luna are 29 de zile în anii bisecți; în ceilalți ani, luna februarie are 28 de zile.  În tradiția populară românească luna februarie mai poartă denumirea de Făurar, care provine de la faur, adica timpul în care se ascuțeau unelte, ceea ce sugerează începutul pregătirilor pentru muncile agricole. 

Numele lunii februarie vine din latină: Februaris, onis (purificare), curățire, legat de ritualul curățirii ce se făcea anual la 15 februarie. Luna februarie era închinată zeului împărăției subpământene Februs. Din punct de vedere al vremii, se spune că luna februarie este o lună capricioasă și nemiloasă, din cauza fluctuațiilor de temperatură de la o zi la alta, (noaptea îngheață tot, iar ziua se dezgheață). 

Una din sărbătorile tradiționale românești, celebrată în luna februarie, este Dragobetele, care marchează începutul primăverii și a anului agricol, a momentului în care natura se trezește la viață. De Dragobete, când biserica creștină sărbătorește Aflarea Capului Sfântului Ioan (24 februarie), oamenii își întrerupeau toate muncile, făceau curat în toată casa, pentru a-l întâmpina cum se cuvine pe zeul iubirii, care nu venea singur, ci însoțit de așa-numitele zâne Dragostele, ce le șopteau vorbe de amor îndrăgostiților. Dragobete mai este numit și Năvalnicul sau Logodnicul Păsărilor, fecior chipeș și puternic care aduce iubirea în casă și în suflet.

Citește în continuare acest articol și află ce sfinți celebrăm în luna februarie și câteva informații despre aceștia.

Principalele sărbători creștine din luna februarie:

• 2 februarie - Întâmpinarea Domnului
• 10 februarie - Sfântul Haralambie
• 24 februarie - Întâia și a doua aflare a capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul 
• 28 februarie - Sfinții Cuvioși Ioan Casian și Gherman

2 februarie - Întâmpinarea Domnului

Praznicul Întâmpinării Domnului, sărbătorit pe 2 februarie, ne prezintă momentul în care Iisus a fost dus la Templul din Ierusalim de Fecioara Maria și Dreptul Iosif, la 40 de zile dupa Nașterea Sa. Acolo a fost întâmpinat de către Dreptul Simeon și prorocița Ana. Când l-a luat în brațe pe Hristos, Simeon a rostit: “Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumina spre descoperirea neamurilor și slava poporului Tău, Israel" (Luca 2, 29-31).”

Această zi este celebrată atât de ortodocși, cât și de catolici cu diferența că la ortodocși, praznicul Întâmpinării Domnului pune accentul pe persoana Mântuitorului fiind una dintre sărbătorile închinate Acestuia, în vreme ce la catolici accentul este pus pe Fecioara Maria, ajunsă la templu pentru curățirea ei, după Lege, motiv pentru care sărbătoarea se numește la ei Curățirea Sfintei Mării.

În trecut, Întâmpinarea Domnului era sărbătorită la 40 de zile după Botezul Domnului, adică pe 14 februarie. Începând din anul 534, împăratul Iustinian a schimbat data sărbătorii de la 14 februarie la 2 februarie (40 de zile fiind socotite de la 25 decembrie, noua dată a prăznuirii Nașterii Domnului). (sursa: aici)

Câteva tradiții și obiceiuri specifice acestei zile:

• În această zi de mare sărbătoare este interzisă orice muncă, orice activitate, fiind recomandat mersul la Biserică, la Sfânta Liturghie și rugăciunea
• Ziua de 2 februarie mai este cunoscută în popor sub denumirea de Streneia sau Ziua Ursului, în care strămoșii noștri făceau predicții calendaristice în funcție de comportamentul ursului:
• dacă este soare, ursul va ieși din bârlog, se va speria de umbra sa și va intra la loc; acest lucru înseamnă că iarna se va prelungi
• dacă va fi înnorat, ursul va rămâne afară, ceea ce înseamnă că se apropie venirea primăverii
• În slavonă, această sărbătoare se numește Stretenia, și se spune că este o zi rea, cu multe ceasuri rele, iar cine se naște sau cine face nuntă în această zi va avea parte numai de necazuri și nu-i va merge bine.

Citește mai multe despre acest praznic în articolul Întâmpinarea Domnului. 

10 februarie - Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie

Sfântul Haralambie este cel mai bătrân mucenic dintre cei prăznuiți de creștini. A fost episcop în Cetatea Magneziei, din Asia Mică, Turcia de astăzi, în vremea împăratului Septimu Sever (193-211). La vârsta de 113 ani a fost supus la diverse chinuri pentru că nu a vrut să se lepede de credința în Hristos. Potrivit tradiției, în timpul torturilor, mâinile guvernatorului Lucian s-au lipit de trupul sfântului și au rămas acolo până când mucenicul a făcut rugăciune. În fața acestei minuni, cei care îl torturau s-au convertit la creștinism. (sursa: aici)

La cererea împăratului Sever, Sfântul Haralambie a făcut multe minuni cu harul lui Dumnezeu. A vindecat un om posedat de un duh rău de 35 de ani și a înviat un tânăr, încât Galina, fiica împăratului s-a convertit și ea la creștinism.

Sfântul Haralambie a fost condamnat la tăierea capului cu sabia. În timpul rugăciunii dinainte de moarte, cerurile s-au deschis și sfântul I-a văzut pe Hristos și pe îngerii Săi. Acesta I-a cerut lui Dumnezeu să vegheze locul unde vor rămâne moaștele sale, să nu sufere niciodată de foame și de boli. A murit înainte de a fi executat.

Citește mai multe în articolul Sfântul Haralambie.

24 februarie - Întâia și a doua aflare a capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul 

Capul Sfântului Ioan Botezătorul este una dintre cele mai de preț Sfinte Moaște ale Bisericii, având o istorie aparte, acesta fiind pierdut și găsit de mai multe ori. În calendarul ortodox "Întâia și a Doua Aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul" este prăznuită pe 24 februarie, iar "A Treia Aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul" este serbată în data de 25 mai.

Biserica îl consideră pe Sfântul Ioan Botezătorul ca fiind începătorul vieții monahale și modelul călugărilor. Din Sfânta Evanghelie aflăm că Irod, la un ospăț prilejuit de sărbătorirea zilei sale de naștere, a poruncit tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei. Întemnițat în castelul lui Irod de la Maherus, Sfântul Ioan îl mustrase pe Irod pentru faptul că trăia cu Irodiada, care era soția fratelui său. Pentru că îl ura, Irodiada a pus la cale uciderea Sfântului Ioan Botezătorul și a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, să ceară de la Irod capul Botezătorului.

De teama că Botezătorul ar putea învia dacă trupul ar fi fost îngropat alături de cap, Irod le-a cerut oamenilor săi să îi arunce trupul în afara orașului pentru a fi mâncat de câini. Însă ucenicii Sfântului Ioan Botezătorul i-au luat trupul și l-au îngropat în Sevastia. 

Capul a fost îngropat de Irodiada în curtea sa, la mare adâncime. Despre aceasta știa doar regina și o apropiată a ei, Ioana, femeia lui Huza, un iconom al lui Irod. Ioana a mutat capul într-un loc ascuns pe Muntele Măslinilor într-un vas de lut unde a rămas tăinuit pentru câteva sute de ani.

Întâia aflare a capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul

Un proprietar bogat și slăvit, cu credința în Hristos, și-a lepădat poziția socială, s-a făcut monah și si-a luat numele de Inochentie. Dorind să-și zidească o chilie chiar în locul unde era îngropat capul Botezătorului, a săpat adânc și a descoperit vasul de pământ cu capul acestuia. El a cinstit cu evlavie acele sfinte moaște, apoi le-a îngropat la loc acolo unde le-a găsit.

După aproape 300 de ani, adică în zilele împăratului Constantin cel Mare (306-337), Sfântul Ioan Botezătorul s-a arătat la doi călugări, poruncindu-le să sape în acel loc și să dezgroape cinstitul său cap. Pe când călugării se întorceau cu capul prorocului într-un sac, s-au întâlnit cu un olar și i-au dat acestuia să ducă sacul. Îndemnat de Sfântul Ioan, olarul a dus sacul în propria casă, undea început să îl cinstească împreună cu familia sa văzând binefacerile pe care le făcea. La apropierea sfârșitului vieții sale, olarul a pus capul prorocului într-o raclă și l-a dăruit surorii sale, sfătuind-o să-l cinstească și să nu-l deschidă până când însuși sfântul îi va porunci. În acest fel, racla a ajuns din mână în mână în grija unui monah pe nume Eustațiu care trăia într-o peșteră din apropierea orașului Emesa din Siria. Deși monahul Eustațiu era arian, la peștera lui se făceau minuni, datorită sfântului cap. Ulterior, Eustațiu a fost izgonit din peșteră și trimis în exil. În peștera lui au venit niște monahi credincioși, care au și zidit în apropiere o mânăstire.

A doua aflare a capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul

În anul 452, arhimandritul Marcel, starețul mânăstirii și un frate Isachie au văzut în timpul rugăciunii din Biserică un foc mare la peștera apropiată. Trezit din somn de Sfântul Ioan, starețul a săpat în locul unde se afla îngropat capul Botezătorului. Sfintele moaște au fost duse la catedrală de către episcopul Uranius al Emesei de unde au fost mutate apoi la Constantinopol. Acesta l-a așezat în biserica din această cetate. 

Unde se găsesc moaștele Sfântului Ioan Botezătorul?

În timpul Cruciadei a-IV-a, latinii au luat din Constantinopol, în anul 1204, o parte din capul Sfântului Ioan Botezătorul și l-au dus în Franța, așezându-l într-o biserică din Amiens. În prezent Capul Sfântului Ioan Botezătorul se află în Catedrala Notre Dame d’Amiens din Paris. (sursa: aici)

Mai multe informații despre Sfântul Ioan Botezătorul puteți citi în articolele:

• Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul

• Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul - Sânzienele (Drăgaica)

• Sfântul Ioan Botezătorul

28 februarie - Sfinții Cuvioși Ioan Casian și Gherman

Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinții Cuvioși Ioan Casian și Gherman din Dobrogea pe 29 februarie în anii bisecți, iar în anii nebisecți - pe 28 februarie.

Atras încă de mic de viața monahală, la vârsta de 17 ani, cuviosul Ioan Casian pleacă în Palestina împreună cu prietenul lui Gherman. Acolo rămân timp de 2 ani într-o mănăstire din Betleem după care pleacă în Egipt. La Constantinopol, îl cunosc pe Sfântul Ioan Gură de Aur care îl hirotonește diacon pe Casian și preot pe Gherman, potrivit vârstei lor. Alături de el, Casian își va desăvârși pregătirea teologică, după cum mărturisește în scrierile sale: "Eu sunt ucenicul și opera lui Ioan". 

În anul 405, cei doi merg la Roma, unde încearcă să-l apere pe Sfântul Ioan Gură de Aur, patriarhul Constantinopolului, care în anul 404 fusese exilat pentru a doua oară. Se presupune că aici, la Roma, Gherman a trecut la cele veșnice. 

Hirotonit preot, Casian ajunge la Marsilia, unde în anul 415, întemeiază două mănăstiri, una pentru bărbați și alta pentru femei. Sfântul Ioan Casian este considerat întemeietorul monahismului în Franța și ocrotitorul Marsiliei. Se pare că aici a murit în jurul anului 435, curând fiind cinstit ca sfânt, la început în Marsilia și în sudul Franței, pe data de 23 februarie. (sursa: aici)

Dacă ți-a fost util acest articol sau vrei să adaugi o completare, lasă-ne comentariul tău mai jos.