Biserica Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir

Despre noi vezi date de contact

PROGRAM LITURGIC PAROHIA VIDRA

                Sâmbăta: Sfânta Liturghie și Parastas pentru pomenirea celor adormiți – orele 8 – 10
                Duminica: Utrenia și Sfânta Liturghie – orele 8 – 12
                Toate Praznicele și sărbătorile bisericești: Utrenia și Sfânta Liturghie – orele 8 – 12
                Vinerea (în toate cele 4 posturi de peste an): Taina Sfântului Maslu și Rugăciuni de dezlegare – între orele 17 – 18:30, ora de vară și între orele 18-19:30, orele de iarnă

Prima biserică a Parohiei Vidra atestată istoric purta hramul Adormirea Maicii Domnului fiind amplasată ȋn cimitirul parohial, la aproximativ 150 metri de Biserica Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir ȋn care se slujeşte ȋn prezent. Era o bisericuţă din lemn. Pe una dintre bârnele sfântului lăcaş se găseau inscripţionate anul 1733 şi meşterul Stoian. A ars ȋn anul 1977 pierzându-se astfel o parte din istoria comunităţii. După ȋnlăturarea resturilor pe amplasamentul bisericii de lemn a fost descoperită o podea constituită dintr-un rând de cărămizi, ceea ce a dus la formularea ipotezei că aceasta ar fi de fapt prima biserică a comunităţii atestată ȋnsă doar arheologic.

Dimensiunile reduse, poziţia retrasă ȋn cimitirul care şi el datează de la ȋnceputul localităţii au constituit probabil argumente pentru alegerea unui nou amplasament pentru un alt sfânt lăcaş ridicat ȋn anul 1872. Biserica de cărămidă cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a fost ridicată astfel de Dimitrie Ghica si de colonelul Solomon la intersecţia Străzii Principale (Dobreni-Creţeşti) cu strada pe care se găseşte cimitirul. Din acest moment se pare că ȋn Biserica Adormirea Maicii Domnului se slujea doar la slujbele de obşte pentru cei adormiţi. Degradarea structurii de rezistenţă a bisericii din 1872 a dus la construirea unei noi biserici pe acelaşi amplasament şi la pictarea acesteia ȋntre 1991-2003, aceasta fiind sfinţită la 2 noiembrie 2003 de către Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, preluând din tradiţie şi pe cel al Adormirii Maicii Domnului. Biserica actuală s-a ridicat ȋntr-o perioadă mai ȋndelungată prin contribuţia comunităţii şi strădania preoţilor Tuţă M. Nica, Ion Gheorghe, Mihail Lăcustoiu şi Cătălin Dimitri. Biserica nu are pisanie pentru noua biserică, iar cea a sfântului lăcaş din anul 1872 s-a pierdut.

Servicii

  1. slujbă pomenire

Date de contact

Site / Social Media