Adaugă un comentariu

În cultura ortodoxă, tămâia este strâns legată de credința în viața viitoare. Element esențial în slujbele de înmormântare, la pomenirile morților și la parastase, tămâierea mormintelor și a ofrandelor reprezintă un ritual străvechi pe care credincioșii români îl aplică cu multă smerenie.tamaia simbol rugaciune

Fumul frumos mirositor ce se înalță prin arderea tămâiei reprezintă o mărturisire a credinței și supunerii noastre față de Dumnezeu, un semn al jertfei noastre, al gândului și inimii noastre deschise către acesta cu mulțumire și încredere.

Totodată, prin fumul și mireasma ei, tămâia creează o atmosferă specifică de liniște, meditație, prielnică pentru rugăciune. Astfel, ea se integrează în actul de slujire a lui Dumnezeu ca un dar, ca o prețioasă ofrandă și ca simbol al rugăciunii și al faptei bune. 

 

Ce este tămâia?

Tămâia este rășina unor specii de arbuști din genul Boswellia din India, Somalia și Etiopia care – prin încălzire – emană un miros plăcut de balsam. Se obține prin crestare (tăietură) din scoarța livanului și solidificare sub forma unor boabe neregulate, de culoare roșiatică sau gălbuie. Prin ardere, produce un fum cu miros pătrunzător, fiind folosită în ceremonii religioase. 

(sursa https://ro.wikipedia.org/wiki/Tămâie

Tămâia a fost folosită de mii de ani în ritualurile religioase, datorită mirosului deosebit şi a proprietăţilor de purificare pe care le deţine. În cultul Vechiului Testament, tămâia era nelipsită, alături de toate jertfele care se aduceau la altar lui Dumnezeu. Ulterior, tămâia a început să fie folosită și în creștinism pe măsură ce se dezvolta cultul creștin. Obiceiul tămâierii la români a apărut în vremea lui Cuza. Grecii au fost cei care au adus în România răşina sfântă şi au inclus-o în ritualuri religioase.

Obligaţia tămâierii o aveau diaconii; de aceea Sf. Arhidiacon Ştefan apare pictat, de obicei, cu o cădelniţă în mână. Din pricina mirosului plăcut pe care îl răspândeşte, îmbălsămând aerul şi alungând miasmele, tămâia, în Sfânta Scriptură, este privită ca un simbol al rugăciunilor pioase, care, asemenea fumului de tămâie, se ridică în sus, ca unul dintre cele mai preţioase daruri de jertfă aduse lui Dumnezeu. Astfel de daruri au fost aduse şi pruncului Iisus de către magi: aur, smirnă şi tămâie. Smirna este tot un fel de tămâie, însă mai de preţ şi cu un miros mai plăcut decât al tămâiei.

În prezent, în Biserică, tămâia este element primordial la Sfânta Liturghie și, de asemenea, esențială pentru slujbele de înmormântare, parastase și pomeniri ale morților.

 

Rugăciunea tămâierii 

Tămâierea are două înţelesuri: când se tămâiază persoane sfinte sau icoane, ea este semn de veneraţie şi respect, iar când se tămâiază lucruri asupra cărora se invocă trimiterea harului de la Dumnezeu, simbolizează harul Sfântului Duh, care ni se trimite de sus, după cum spune şi rugăciunea tămâierii.

“Tămâie îţi aducem Ţie, Hristoase, Dumnezeul nostru, întru miros de bună-mireasmă duhovnicească, pe care primind-o în jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh.”

 

Cum te ajută obiceiul tămâierii?

Mirosul şi fumul de tămâie au puterea de alungare a oricăror forţe ale răului. Prin faptul că ne supunem și ne închinăm lui Dumnezeu și nu altui stăpân sau puteri, tămâia are menirea de a îndepărta prezenţa şi lucrarea diavolului şi a duhurilor rele. De aici și vorba din popor “fuge ca dracul de tămâie”.

În același timp, mireasma dată de tămâie creează o atmosferă de liniște, meditație, rugăciune și, totodată, bucurie. 

Nu numai la Sfânta Liturghie, dar la nici o slujbă religioasă tămâia nu poate lipsi. Mireasma ei alungă duhul răului. Astfel, tămâierea de la începutul slujbei Botezului simbolizează buna mireasmă și sfințenia Duhului Sfânt, care topește și alungă tot mirosul cel urât al păcatului. (Extras din Sfântul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol. 2, Trezire duhovnicească, Pr. Prof. Univ. Dr. Ene Braniște, Liturgica generală)

 

Cine, când și ce anume e bine să tămâiezi?

În biserică, doar clericii sau maicile rânduite au dreptul să tămâieze. Dar atunci când se roagă acasă, credinciosul poate aprinde tămâie în semn de veneraţie şi respect pentru sfinţii din icoane. Pe lângă icoana şi candela aprinsă dinaintea ei, creştinul poate aprinde tămâie pentru a crea o atmosferă care să îmbie şi să favorizeze rugăciunea.

Este bine să se tămâieze toate camerele. De asemenea, se mai pot tămâia vase, haine sau mâncare de pomană, înainte de a le împărți, cum e cazul la sâmbăta moșilor; și se mai poate tămâia sâmbăta sau duminica, dimineața, la mormintele morților, până se începe slujba la biserică.

 

Cum se aprinde tămâia?

Pentru aprinderea tămâii trebuie o căţuie, cărbune, tămâie şi foc. Căţuia poate fi găsită în diferite forme, mărimi sau materiale, după preferințele fiecăruia. În acest sens se poate folosi chiar şi o farfurie sau un bol mai mic termorezistent. Cărbunele cel mai bun care se foloseşte pentru tămâiat este cel sub formă de pulbere, însă pentru că acesta se găseşte mai greu şi este mai dificil de folosit, cei mai mulţi folosesc cărbunele tip pastilă. Pentru aprindere, cărbunele se poate ţine în aer cu un cleşte special. Sursa de foc o poate reprezenta chibritul sau bricheta, însă foarte util este aprinzătorul de aragaz cu flacără. 

Tămâia poate fi naturală sau cosmetizată, răşini autohtone sau de import. Ea poate prezenta diferite arome, acestea variind de la parfum de crini, trandafiri sau lalele la arome de nard, liliac sau iasomie. Atenție la faptul că unele tipuri de tămâie pot scoate un fum înecăcios spre final, acesta putând fi evitat prin stingerea tămâii într-un mic vas cu apă.

 

“Părinte, de ce ardem tămâia?”

“– O aprindem spre slavoslovirea lui Dumnezeu. Îl slăvim şi Îi arătăm recunoştinţă pentru marile Lui faceri de bine săvârşite în toată lumea. Tămâia este şi ea un prinos. Şi după ce o oferim lui Dumnezeu şi Sfinţilor tămâind icoanele, tămâiem după aceea şi icoanele vii ale lui Dumnezeu, adică pe oameni. Să puneţi inimă în toate, fie că cereţi ceva lui Dumnezeu, fie că Îi mulţumiţi. Prin lumânare spun: „Dumnezeul meu, Îţi cer cu toată inima mea să-mi împlineşti o cerere”. Iar prin tămâie spun: „Îţi mulţumesc, Dumnezeul meu, cu toată inima pentru toate darurile Tale. Îţi mulţumesc că-mi ierţi multele mele păcate şi nerecunoştinţa lumii şi nerecunoştinţa mea cea multă!” (sursa https://www.ganduridinierusalim.com, Extras din Sfântul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol. 2, Trezire duhovnicească, Pr. Prof. Univ. Dr. Ene Braniște, Liturgica generală)

Simbol al rugăciunii de cinstire a lui Dumnezeu și al faptei bune, dar și de implorare a harului sfințitor al Sfântului Duh, tămâia subliniază frumusețea actelor de cult, creează atmosfera de sfințenie și aduce cu sine starea de liniște și împăcare sufletească.

Comentarii