Rugăciuni pe patul de moarte

Moartea este o realitate, face parte din ființa noastră, iar prezența ei începe să prindă forme odată cu trecerea timpului. În copilărie, când tinerețea ne învăluie pretutindeni, nu ne gândim la moarte decât accidental, dacă se întâmplă. Însă, odată cu înaintarea în vârstă, atunci când cercul prietenilor, al rudelor sau al cunoscuților se micșorează, devenim din ce în ce mai conștienți de realitatea morții.

Pregătirea pentru ceasul morții se referă la mărturisirea păcatelor și la primirea Sfintei Împărtășanii, la lumânarea sau candela care se ține aprinsă, precum și la împăcarea cu cei dragi. Sunt situații însă în care, din cauza stării grave în care se află bolnavul și a neputinței medicului de a-i salva viața, bolnavul să nu se poată pregăti pentru trecerea la cele veșnice. În acest caz, Biserica a rânduit ca preotul să poată oficia o rânduială liturgică numită “slujba la ieșirea cu greu a sufletului”. Astfel, preotul este chemat atunci când cineva se luptă cu moartea și se roagă pentru ca acesta „să fie dezlegat de toată legătura, de tot blestemul (…) să faci fără durere dezlegarea din trup a sufletului robului Tău, (…) să se odihnească în locașurile cele veșnice, cu toți sfinții”, așa cum subliniază rugăciunea finală. 

Deși este foarte greu pentru oricine să se gândească la astfel de momente, acest articol prezintă etapele principale ale slujbei efectuate de preot pentru ieșirea sufletului precum și câteva rugăciuni pe care le poți rosti atunci când cineva apropiat se află în această situație.

Slujba la ieșirea cu greu a sufletului

Din păcate, în zilele noastre, foarte mulți oameni se sting singuri, departe de familie sau într-un salon rece dintr-un spital. Omul are mare nevoie de întărirea și mângâierea celor din jur. Chiar dacă înțelegerea lor pare că s-a stins cu totul, rugăciunile celor care stau la căpătâiul său, simpla lor prezență îi pot aduce liniștea de care are atâta nevoie.

În Biserica Ortodoxă există două slujbe pentru cei aflați pe patul morții: Slujba la ieșirea cu greu a sufletului și Canonul de rugăciune către Maica Domnului mai înainte de ceasul morții.

Slujba făcută în casă începe cu „Binecuvântarea mică, urmată de Rugăciunile începătoare, Doamne miluieşte de 12 ori şi Psalmul 50 cu introducere Veniţi să ne închinăm.

Psalmul 50

1. Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta
2. Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea.
3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte.
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea.
5. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu.
6. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea.
7. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.
8. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
10. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le.
11. Inimă curată zideşte intru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.
12. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
13. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte.
14. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce.
15. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.
17. Că de ai fi voit jertfă, ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului.
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

Se rostesc apoi Psalmii 69 și 142, care se citesc și la alte slujbe, dar care sunt deosebit de potriviți în această împrejurare.

Psalmul 69

1. Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte! Doamne, să-mi ajuţi mie grăbeşte-Te!
2. Să se ruşineze şi să se înfrunte cei ce caută sufletul meu;
3. Să se întoarcă înapoi şi să se ruşineze cei ce-mi voiesc mie rele;
4. Întoarcă-se îndată ruşinaţi cei ce-mi grăiesc mie: "Bine, bine!"
5. Să se bucure şi să se veselească de Tine toţi cei ce Te caută pe Tine, Dumnezeule, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!"
6. Iar eu sărac sunt şi sărman, Dumnezeule, ajută-mă!
7. Ajutorul meu şi Izbăvitorul meu eşti Tu, Doamne, nu zăbovi!

Psalmul 142

1. Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta.
2. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta.
3. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri.
4. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu.
5. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit.
6. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat.
7. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ţi întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt.
8. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu.
9. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne.
10. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii.
11. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu.
12. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Prin Canonul de rugăciune către Maica Domnului mai înainte de ceasul morții rostit în numele celui ce stă să moară se încredințează Maicii Domnului suferința și chinurile sale și cu glas îndurerat i se cere mila și ajutorul: "Iată, m-a cuprins frica negrăită și cutremur nespus și se sfârșește întru mine duhul meu, văzând că ceasul meu se apropie și sufletul meu se va despărți de întinatul meu trup. Prea Sfânta Maică a lui Dumnezeu, miluiește-mă în ceasul morții mele!". Vezi tot canonul: aici

Rugăciune pentru cei care sunt pe patul de moarte

“Slăvindu-Te, Te slăvesc pe Tine, Doamne, că ai căutat spre smerenia mea și nu m-ai dat în mâinile vrăj­ma­șilor, ci ai mântuit din nevoie su­fletul meu. Și acum, Stăpâne, să mă acopere pe mine mâna Ta și să vină peste mine mila Ta, că s-a tulburat sufletul meu și amarnic îi este să iasă din netrebnicul și întinatul meu trup. Ca nu cumva vicleanul sfat al celui potrivnic să-l întâmpine și să-l po­ticnească întru întuneric, pentru pă­­catele cele făcute de mine, cu nești­ința și cu știința, în viața aceasta. Milostiv fii mie, Stă­pâ­ne, și să nu vadă sufletul meu întunecatul chip al vi­clenilor diavoli; ci să-l ia în­gerii Tăi cei străluciți și luminați. Dau slavă numelui Tău celui sfânt și cu puterea Ta mă ridică la dumnezeiasca Ta judecată.

Iar când mă vei judeca, să nu mă apuce mâna stăpânitorului acestei lumi, ca să mă surpe pe mine, pă­cătosul, în adâncul iadului, ci stai întru mine și-mi fii mântuitor și spri­­jinitor, pentru că chinurile aces­tea trupești veselie sunt robilor Tăi. Miluiește, Doamne, sufle­tul meu cel întinat cu patimile acestei vieți și, prin pocăință și mărturisire, curat pe el îl primește, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.”

Rugăciune pentru bunul sfârșit al vieții

“Doamne, Iisuse Hristoase, Cel ce vrei ca toți oamenii să se mân­tu­iască și nimeni să nu piară și Căruia totdea­una cu nădejde de îndurare ne rugăm, Cel ce Însuți cu glasul Tău cel dumnezeiesc ai zis: „Orice veți cere de la Tatăl în numele Meu, va fi vouă”, cu inimă umilită și cu la­crimi fierbinți căzând înaintea Ta, mă rog ca, și pentru numele Tău cel sfânt, în ceasul sfârșitului vieții mele să-mi dai minte întreagă, cunoștință adevărată, mustrare cugetului pentru păcatele vieții mele, cu care Te-am mâniat, și dă­ru­iește-mi Dumnezeule credință, nădejde și iubire neschimbată, ca astfel cu inima curată să pot grăi către Tine, Doamne: „În mâi­nile Tale îmi dau sufletul”, Cel ce ești binecuvântat în veci. Amin.”

Rugăciune pentru cel ce trage să moară

“Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce cu înţelepciunea Ta cea negrăită ai zidit pe om din ţărână şi, întocmindu-l după chipul şi după asemănarea Ta, l-ai împodobit cu înfăţişare şi frumuseţe ca pe o cinstită făptură cerească, spre măreţia şi strălucirea slavei şi a împărăţiei Tale; dar călcând el cuvântul poruncii Tale şi nepăzind chipul Tău, de care era împărtăşit - pentru ca răutatea să nu fie fără de moarte - din iubire de oameni, ca un Dumnezeu al Părinţilor noştri ai poruncit amestecului şi împreunării acesteia şi acestei negrăite legături a Ta - prin vrerea Ta cea dumnezeiască - să se desfacă şi să se risipească. Pentru ca sufletul să meargă acolo unde fiinţă şi-a luat, până la obşteasca înviere, iar trupul să se desfacă în cele dintru care a fost alcătuit. Pentru aceasta ne rugăm Ţie, Părintelui fără de început şi fără de moarte şi Unuia-Născut Fiului Tău şi Preasfântului Tău Duh, ca să faci fără durere dezlegarea din trup a sufletului robului Tău (N). Şi orice a greşit bunătăţii Tale cu ştiinţă sau cu neştiinţă, sau sub blestem preoţesc a fost, sau pe părinţii săi i-a amărât, sau vreun jurământ a călcat, sau a căzut în năluciri diavoleşti şi în farmece de ruşine prin pizma vicleanului diavol, iartă-l, îmblânzit fiind de bunătatea Ta cea negrăită. Aşa, Stăpâne Doamne, Dumnezeule, auzi-mă pe mine păcătosul şi nevrednicul slujitorul Tău în acest ceas şi dezleagă pe robul Tău (N) de această durere nesuferită şi de această neputinţă amară ce-l ţine, şi-l odihneşte pe dânsul unde sunt sufletele Drepţilor. Că Tu eşti odihna sufletelor şi a trupurilor noastre şi Ţie slavă înălţăm şi Unuia-Născut Fiului Tău şi Preasfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.”

Preotul este călăuza sufletului celui aflat în agonie

Orice creștin care are în îngrijire un bolnav, netransportabil, trebuie să știe să cheme preotul acasă pentru a-l împărtăşi grabnic. Este bine să nu aştepte până bolnavul nu mai poate vorbi, devine inconştient sau intră în comă, când preotul nu-i mai poate administra sfintele taine. 

Când se constată că un bolnav trage cu greu să moară, sau nu poate să-şi dea sufletul, se cheamă preotul pentru a-i citi slujba de "ieşire cu greu a sufletului". În cadrul acestei slujbe, care se săvârşeşte la capul bolnavului, preotul se roagă pentru iertarea păcatelor celui aflat pe patul suferinţei şi pentru ca Dumnezeu să-i fie îndurător în "cumpăna cea dreaptă" a sfârşitului, cerându-i despărţirea sufletului de trup. Astfel, preotul devine călăuza sufletului prin rugăciunile sale.

Pentru purificarea sufletului celui aflat pe patul de moarte, în vederea Mântuirii, Biserica propune Sfintele Taine: Spovedania, Împărtăşania şi Sfântul Maslu. Niciunui bolnav aflat pe patul de moarte nu i se poate refuza, de către preot, Sfintele Taine, considerându-se că acesta este conştient de păcatele sale şi el şi le va asuma la Judecata de Apoi. „Chiar şi celui care a căzut în erezie sau în alt păcat mai greu (şi s-a pocăit) îi este permis să se împărăşească înainte de a pleca din această lume. Trebuie să se împărtăşească (cel pregătit de moarte) deoarece, exact peste puţin timp, va trece prin neaşteptate încercări: ieşirea dureroasă din trup; vămile cele groaznice; răspunsul în faţa Domnului. Cu alte cuvinte Sfânta Împărtăşanie se dă celui gata de moarte: ca «provizie» în ceasul cel înfricoşător al despărţirii sufletului de trup; ca «provizie» pentru trecerea vămilor văzduhului.” (Arhimandrit Vasiliu Bacoiani – Sufletul după moarte , ed. Egumeniţa) - sursa: aici