Duminica Tomii, a doua după Sfintele Paști, este singura Duminică din anul bisericesc dedicată și închinată unui Sfânt Apostol al Mântuitorului Iisus Hristos. Așadar, este o sărbătoare cu dată mobilă, sinonimă cu Paștele Morților sau Lunea Morților, dedicată spiritelor moșilor și strămoșilor. Această zi reprezintă momentul întâlnirii dintre Sfântul Apostol Toma și Mântuitor, întâlnire care îi dă și apostolului ”necredincios” dovada Învierii Domnului.

duminica tomii

Asemenea lui Toma Necredinciosul, există mulți oameni a căror credință în Hristos este pusă sub semnul îndoielii, iar această duminică și semnificația ei le este dedicată. Prin participarea la slujba din Duminica Tomii și prin ascultarea Evangheliei, dacă crezi, poți simți prezența lui Hristos în Biserică, chiar dacă nu o vezi. 

În calendarul popular, Duminica Tomii este închinată sufletelor morților, iar credincioșii au câteva obiceiuri și tradiții importante. Citește în continuare și află ce ai voie și ce este interzis să faci în această zi, precum și ce datini s-au păstrat de-a lungul timpului.

 

De ce Toma Necredinciosul?

După Marea Înviere a Domnului, Mântuitorul S-a arătat apostolilor Săi, însă Toma nu era de față la acel moment. Ceilalți apostoli încercau să-l convingă pe Toma că Domnul a înviat nu numai în spirit ci și cu trupul, însă acesta se îndoia. Credea într-adevăr că Hristos a înviat, însă doar cu duhul, nu cu trupul care fusese răstignit pe cruce, de aceea afirma că: "De nu voi vedea în mâinile Lui semnele cuielor și de nu voi pune degetul meu în semnul cuielor și de nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede". Opt zile mai târziu, când toți cei 12 Apostoli erau împreună, Domnul Iisus li S-a arătat din nou, intrând în casa unde se aflau deși ușile erau încuiate, a stat în mijlocul lor și le-a spus tuturor "Pace vouă." , apoi i-a zis lui Toma: "Adu-ți degetul încoace și vezi mâinile Mele; adu-ți mâna și o pune în coasta Mea și nu fii necredincios ci credincios." În clipa aceea Toma a zis către Domnul văzând mai mult cu ochii sufletului decât văzuse până atunci: "Domnul meu și Dumnezeul meu!" Iar Iisus i-a răspuns: "Pentru că M-ai văzut, Toma, ai crezut; ferice de cel ce nu M-a văzut și a crezut" (sursa: aici)

 

De ce Toma Geamănul?

Toma este numit didimul, care înseamnă geamăn, pentru că era ca un fel de geamăn în cuvânt, scriind lucrurile divine în două moduri, luându-L drept model pe Hristos, care a vorbit celor din afara cercului Său în parabole, iar ucenicilor Săi le-a vorbit în taină despre orice.

 

Tradiții, obiceiuri și superstiții în Duminica Tomii

  • Din Duminica Sfintelor Paști și până la Înălţarea Domnului, credincioșii se salută cu cuvintele „Hristos a Înviat!” și „Adevărat a Înviat!”
  • Slujbele de înmormântare din Duminica Tomii  se organizează după o rânduială specială, adică slujba înmormântării este înlocuită de slujba Învierii.
  • Nu se citește Psaltirea și nu se fac parastase pentru cei trecuți la cele veșnice, slujbele fiind reluate după Duminica Tomii.
  • Nu se fac mătănii și nu se înghenuchează atunci când se citește Evanghelia în cadrul Sfintei Liturghii.
  • Se crede în popor că aceia care mor în ziua de Paşti şi până în Duminica Tomii, merg direct în rai, indiferent de păcatele pe care le-au comis, pentru că lumina şi uşile raiului sunt deschise, iar cele ale iadului sunt închise.
  • Potrivit tradiției populare, cei care se nasc în Duminica Tomii vor avea o viață lină, lipsită de griji.
  • Oamenii aduc la biserică ouă roșii și colaci pentru a fi sfinţite. Există credinţa că, după sfinţire, acestea trebuie aşezate în coșuri, alături de lumânări aprinse și lăsate să plutească pe cursul unor ape curgătoare, pentru a ajunge la sufletele morților. 
  • Credincioșii își plâng morții (“blajinii”) pe la morminte, după care întind mese fie în cimitir, fie lângă biserică, în aer liber. Oamenii pot sta la masă, alături de sufletele dragi ale celor care au plecat, cinstind împreună Învierea lui Iisus. Această sărbătoare mai poartă denumirea de Paștele Blajinilor.
  • Nu se fac treburi în casă sau la câmp. Nu se spală, nu se coase, nu se face curat. Nu este bine să te cerți sau să spui vorbe de ocară și nu trebuie să vorbești de rău de cei decedați.
  • Bârsa, Jud. Arad - are loc în această zi obiceiul numit “drușcele” (femeile) - este un obicei exclusiv feminin, în care femeile merg dimineaţa la biserică şi „aduc paus”. Pausul este un colac ce se dă pomană de ziua morţilor celor ce sunt prezenţi la slujba religioasă în acea zi. Pe vremuri, după împărţirea colacilor urma o petrecere, cu joc şi muzică în bătătura bisericii. În fiecare an druşcelele se organizează de o femeie din sat care trebuie să ştie a cânta, juca şi chiui.
  • Șcheii Brașovului, Jud. Brașov - An de an, în Duminica Tomii are loc Sărbătoarea Junilor - junii coboară călare în cetate, trec pe la vătaf, armaș mare și armaș mic (serje), după care se îndreaptă spre Piața Prundului, unde preotul paroh le sfințește steagurile. Urmează încolonarea grupurilor după o ordine tradițională: mai întâi Junii Tineri, urmați de Junii Bătrâni, Curcani, Dorobanți, Brașovecheni, Roșiori și Albiori.
  • Banat - Femeile obișnuiesc să pună diferite pachete cu pomeni pe ape curgătoare, iar copiii împletesc coșuri din nuiele, în care sunt așezate ouă roșii.

 

Pericopa evanghelică de la Ioan din capitolul 20, versetele 19-31

În această duminică este rânduit să se citească în cadrul Sfintei Liturghii pericopa evanghelică de la Ioan din capitolul 20, versetele 19-31.

“În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară și ușile fiind încuiate, acolo unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus și a stat în mijlocul lor și le-a zis: Pace vouă! Și, zicând acestea, le-a arătat mâinile și coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii văzându-L pe Domnul. Atunci Iisus le-a zis iarăși: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi. Și, spunând acestea, a suflat asupra lor și le-a zis: Luați Duh Sfânt! Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate, și cărora le veți ține, ținute vor fi. Însă Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit lisus. Deci i-au spus lui ceilalți ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. Și, după opt zile, ucenicii Lui erau iarăși înăuntru, și Toma era împreună cu ei. Și a venit lisus, ușile fiind încuiate, și a stat în mijlocul lor și a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele, și adu mâna ta și o pune în coasta Mea, și nu fi necredincios, ci credincios! A răspuns Toma și I-a zis: Domnul meu și Dumnezeul meu! lisus i-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut! lisus a făcut înaintea ucenicilor Săi și alte multe minuni, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Iar acestea s-au scris ca să credeți că lisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și, crezând, viață să aveți în numele Lui.”

 

Rugăciune pentru Duminica Tomii

„Apostole Sfinte Toma, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.

Pe Fiul lui Dumnezeu Cel fără de început, Dumnezeu Cuvântul, Cel Ce S-a arătat pe pământ cu Chipul precum sun­tem noi, pe Care L-ai văzut, mărite, ale Cărui mâini şi coas­ta cu palma le-ai pipăit, roa­gă-L să mântuiască pe robii săi.

Ştiutorul celor ascunse şi Cel Ce cercetează rărunchii şi ispiteşte inimile, Dumnezeul meu, Iisus, pe tine, Sfinte Apostole Toma Preafericite, te-a primit slujitor Dumnezeieştii Sale arătări şi mărturisitor şi Dumnezeiesc Apostol.

Râu de ape Tainice te-ai ară­tat, Apostole Toma, care adăpi faţa pământului şi adunarea Bisericii, cu curgerile cunoştinţei de Dumnezeu; şi cu repejunea Duhului ai gonit înşelăciunea mulţimii zeilor.

Pierzătoare fiind a morţii şi a stricăciunii, pe Hristos, Izvorul Nestricăciunii, ai născut, de Dumnezeu Născătoare, Prealăudată, pe Cel Ce a împodobit cu harul nemuririi firea omenească, Ceea ce eşti cu totul fără prihană.

Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împără­tesei Maici; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă. Amin.”

Citește și Sfântul Apostol Toma, și află detalii despre viața și minunile înfăptuite de Sf Toma, citește acatistul și rugăciunea către acesta.

 

Dacă ți-a plăcut articolul nostru, dacă ai întrebări sau completări, lasă-ne comentariul tău mai jos.

Comentarii
Articole recomandate
Rugăciuni pentru iertarea păcatelor celor adormiți

citeste o rugăciune pentru iertarea păcatelor și mântuirea celor adormiți sau pentru bunul sfârșit al vieții

Rugăciuni de mulțumire

fii recunoscător pentru binefacerile primite, citește cele mai puternice rugăciuni de mulțumire către Maica Domnului, Dumnezeu, Îngerul Păzitor, Sfânta Treime și alți Sfinți

Parastasul de 40 zile în religia ortodoxă

afla semnificația parastasului de 40 zile, ce se dă de pomană, când se face și ce se pregătește pentru biserică și cimitir