Pierderea unei ființe dragi produce un șoc puternic pentru fiecare din noi și ne dă senzația că totul se destramă. Durerea provocată este, de multe ori, greu de îndurat și fiecare din noi trăiește acest moment diferit. Unii suntem mai puternici, alții mai slabi emoțional, unii avem experiență de viață, alții poate suntem abia la început de drum; oricum ar fi, pentru nimeni nu e ușor să treacă peste pierderea unei persoane pe care a iubit-o sau care i-a fost alături. 

doliu istoric etape importanta

Fiecare din noi trăiește mai mult sau mai puțin intens acest moment și trecem prin diferite etape pe care le conștientizăm sau nu, până ajungem să acceptăm ideea morții. 

De cele mai multe ori, atunci când se vorbește despre doliu, lumea se gândește la faptul că trebuie să te îmbraci în negru, să ai un comportament sobru și să treci cât se poate de repede peste asta. Puțini sunt cei care știu că este un adevărat proces psihologic prin care trec cei care sunt în doliu și că “să treci peste” sau “lasă, că o să fie mai bine” nu este atât de ușor precum se zice.

 

Despre doliu și importanța acestuia

A pierde pe cineva drag sau ceva ce ai prețuit este extrem de dureros. Sentimentele care te încearcă sunt numeroase: tristețe, emoție, frică, neputință, vinovăție, disperare șamd. E bine să știi că e normal să simți așa și e posibil ca unele din aceste sentimente să nu dispară niciodată. Perioada aceasta mai este denumită ca fiind travaliul de doliu, concept introdus de  William Worden, profesor de psihologie la Universitatea Harvard. 

Doliul presupune acel timp de care ai nevoie după ce s-a întâmplat evenimentul nefericit, timp necesar pentru a depăși durerea și a putea să revii la viața ta de dinainte.

Deseori, când vorbim despre doliu ne gândim la pierderea suferită în urma unui deces, însă e bine de știut că procesul de doliu se poate manifesta și la divorț, pierderea unui animal iubit, pierderea unei sarcini, pierderea unui membru etc. 

Este doliul important? Da, perioada de doliu te ajută de fapt să faci față durerii, să conștientizezi pierderea trăită și să înveți treptat să mergi mai departe. Cum și cât durează? Așa cum am mai precizat, depinde de fiecare în parte. Este o experiență personală, trăită individual. Unii reușesc singuri să treacă peste, alții au nevoie de ajutor de specialitate pentru a depăși în mod sănătos această etapă a vieții.

 

Cum trăiește fiecare din noi pierderea?

O pierdere suferită de oricare din noi este o experiență neplăcută trăită în mod diferit. Unii plâng, alții se înfurie, alții preferă să se închidă în sine, alții adoptă o atitudine calmă dar în interior sunt răvășiți emoțional. Nu există un manual care să ne învețe cu exactitate pașii pe care să îi parcurgem pentru a depăși o pierdere, însă există multe studii făcute asupra acestui subiect. 

În societatea actuală, subiecte legate despre moarte sunt negate, se încearcă amânarea și chiar evitarea lor. Încercăm să ne ferim de moarte, să nu vorbim copiilor despre ea, de teamă să nu îi speriem, dar de fapt greșim și facem ca acest lucru să pară nenatural. Când moare cineva, avem tendința de a distrage atenția persoanelor îndoliate și îndurerate și de a le face să uite. Dacă ni se întâmplă nouă, reacția noastră poate fi una de distanțare față de cei din jur. Astfel, dăm dovadă de vulnerabilitate în fața morții. 

Modul în care fiecare trăiește și experimentează doliul este influențat de anumiți factori precum:

  • natura relației pe care am avut-o cu persoana dragă trecută în neființă

Cu cât am fost mai atașați de cel decedat, cu atât ne este mai greu să suportăm această durere. Dacă este vorba despre pierderea unei persoane care a reprezentat pentru noi un sprijin pe parcursul vieții și cu care am împărtășit momente minunate împreună, alături de care am reușit să înfruntăm greutăți și să ne bucurăm împreună de diferite reușite, este evident că îndurăm cu greu o astfel de pierdere.

  • sensul pe care îl acordă fiecare din noi morții

În funcție de credința fiecăruia, de religia și de convingerile celor care trec prin doliu, fiecare individ se obișnuiește mai ușor sau mai greu la pierderea avută. 

  • modul, împrejurările și locul unde a avut loc decesul

Este evident că atunci când decesul s-a petrecut în urma unui accident sau moartea a avut loc într-un moment total neașteptat, impactul este mult mai puternic asupra celor apropiați decât dacă s-ar fi întâmplat după o suferință lungă, o boală a cărei vindecare era imposibilă și moartea era inevitabilă.

  • experiența fiecăruia în ceea ce privește numărul de decese din viață

O persoană care, din păcate, a experimentat mai multe momente în viață în care persoane apropiate au decedat poate depăși, cel puțin teoretic, un alt doliu mai ușor decât altcineva care nu a mai cunoscut o asemenea tragedie.

  • vârsta și sexul sunt factori care determină modul în care fiecare trăiește doliul

Copiii sunt cei care nu înțeleg exact ce se întâmplă și au impresia că persoana care a murit a plecat într-o călătorie și se va întoarce. Tinerii sunt sensibili și pot fi foarte afectați de decesul unui apropiat, mai ales că mulți dintre ei se pot simți vinovați și și-ar dori să facă anumite lucruri diferit față de cel pe care l-au pierdut. Femeile, prin natura lor, sunt mult mai sensibile și vulnerabile într-un astfel de moment. Bâtrânii, deși trecuți prin viață și cu bune și cu rele, pot fi foarte afectați deoarece conștientizează că timpul trece și, din păcate, în defavoarea lor. 

  • personalitatea fiecăruia și trăsăturile emoționale

O persoană cu tărie de caracter, puternică și cu un control de sine dezvoltat face față unui asemenea moment mult mai bine decât o persoană sensibilă, emotivă și cu frustrări adunate în timp.

 

Scurtă istorie privind conceptul de doliu / pierdere și semne de doliu

Sunt foarte mulți cei care au studiat și analizat acest subiect. Doctorul în medicină Radu Vrasti este autorul cărții Ghid practic de intervenție în criză unde abordează subiectul Evaluarea și intervenția în criza dată de doliu. Subiecte precum doliul, tipuri de doliu, modul în care trăim pierderea și care sunt etapele doliului sunt dezbătute pe larg în această lucrare, atât din punctul de vedere al autorului cât și al altor autori menționați în cartea sa. 

semne doliu

Primul psihiatru care a făcut un studiu asupra pierderii a fost Erich Lindemann, în anul 1944. Acesta a intervievat 101 subiecți care trăiseră recent o pierdere și a constatat că pierderea trebuie gestionată în mod corect de către psihiatri deoarece prin expertiza lor și printr-un management just al pierderii, pot preveni evoluția ei. Ideea de bază este să te concentrezi asupra persoanelor a căror reacție la pierdere este una tăcută sau întârziată și nu asupra celor care se manifestă zgomotos și își exprimă vizibil sentimentele. 

William Worden, inițiatorul conceptului “travaliu de doliu” este cel care folosește cuvântul sarcini pentru a explica modul în care cineva străbate travaliul până ce își revine.

Astfel: 

  • prima sarcină este să accepți realitatea pierderii
  • a doua sarcină este să faci față sentimentelor de durere, anxietate, frică, vinovăție etc ce te cuprind
  • a treia sarcină este să te adaptezi cu decesul persoanei dragi
  • ultima sarcină este să continui să trăiești, să te reîntorci la viața ta normală, menținând o legătură emoțională cu persoana pierdută.

Freud credea că doliul semnifică faptul că noi vrem să perpetuăm dragostea față de persoana pierdută. El nu credea în posibilitatea ca persoana supraviețuitoare să se reîntoarcă total la situația anterioară pierderii, pentru că relațiile cu cel pierdut nu se vor șterge niciodată. Freud spunea: “Deși noi înțelegem că starea acută de doliu se va stinge treptat, știm totuși că vom rămâne de-a pururi neconsolați și că nimic nu va înlocui persoana dispărută. Indiferent ce va umple golul lăsat de ea, niciodată acest gol nu se va umple complet, datorită faptului că dragostea față de persoana dispărută nu va dispare”.

Engel a fost primul care a pus întrebarea dacă doliul este o boală, deoarece acesta prezintă simptome și evoluție caracteristică, provoacă suferință și influențează funcționarea individului.

 

Reguli și interdicții în perioada doliului

Cu toții știm că organizarea unei înmormântări presupune îndeplinirea unei serii de acțiuni potrivit cu tradițiile și obiceiurile familiei decedatului, toate într-un anumit timp și respectând formalitățile legale. Foarte important este faptul că ceremonialul înmormântării este legat de perioada de doliu pe care ai decis să o ții, mai exact cu timpul de doliu.

Cât se poartă doliu?

Doliu vine din limba latină “doleo, dolere” care înseamnă a jeli, a plânge. Biserica Ortodoxă nu indică o anumită perioadă pentru ținerea doliului. Se zice că la decesul unui membru din familie, doliul se ține maxim 1 an, iar la decesul unui prieten, durata este de maxim 40 zile. Dar sunt oameni care suferă puternic după cel pierdut și țin acest doliu mai mult sau poate chiar toată viața.

Cum se ține doliu?

Doliul se referă la două aspecte, interior și exterior. Cel interior face referire la starea emoțională în care te afli din momentul în care are loc pierderea, respectiv durerea prin care treci și toate celelalte trăiri pe care le parcurgi în această perioadă. Cel exterior are în vedere aspectul fizic și hainele pe care le purtăm timp de 40 de zile. Se poartă haine decente negre sau închise la culoare, femeile mai în vârstă de obicei poartă basma pe cap, iar bărbații nu se bărbieresc.

Interdicții în perioada doliului

Foarte important de menționat că fiecare decide pentru sine, nimeni nu e constrâns să facă într-un anumit fel, dar fii sigur că vor fi oameni în jurul tău care își vor da cu părerea referitor la ce trebuie să faci în timpul doliului, cum să te îmbraci, cum să te porți etc. Depinde doar de tine cum vei dori să acționezi.

Cine este credincios și respectă tradiția bisericii, în perioada de doliu nu va participa la distracții, evenimente de genul nunți, botezuri etc. Și dacă totuși prezența lui la acest gen de evenimente este necesară, se poate prezenta doar pentru a oferi un cadou sau a lăsa darul și ulterior să se retragă.

Decizia de a purta doliu, de a te îmbrăca, comporta într-un anumit fel pentru o anumită perioadă de timp este la latitudinea fiecăruia. Dacă alegi să îți continui viața așa cum știi că i-ar fi plăcut persoanei pierdute sau doar pentru că așa ești tu, nu înseamnă că l-ai iubit sau respectat mai puțin. E important să fii sincer în sentimentele pe care le afișezi și natural. 

 

Cele 5 stadii ale doliului

Din dorința de a oferi un suport pentru terapie, au fost enunțate o serie de modele teoretice ale doliului și de stadii ale acestuia.

John Bowlby, autorul teoriei atașamentului, a studiat impactul pe care-l are asupra copiilor mici separarea de mamă și a considerat aceasta ca o reacție la pierdere. Bowlby considera că principalul rol al legăturii de atașament este furnizarea siguranței. El descria patru faze ale doliului care uneori se pot suprapune: șoc, dor intens și protest, disperare și revenire.

Medic, psiholog și thanatolog de reputație internațională, Elisabeth Kübler-Ross a fost, înainte de orice, o pionieră în materie de asistare a persoanelor la sfârșit de viață. În cartea sa renumită “On Death and Dying”, aceasta aprofundează teme despre viață, pierdere, doliu, iubire, frică, vinovăție etc. Tot ea este cea care a enunțat și structurat cele 5 stadii ale doliului astfel:

  • negarea și izolarea

De cele mai multe ori, prima reacție când primim groaznica veste a morții unui apropiat este: nu îmi vine să cred! nu se poate una ca asta! nu vreau să cred asta! 

Este o reacție normală care reprezintă de fapt modalitatea noastră de a ne apăra împotriva șocului pe care tocmai l-am trăit. 

  • furia

Este acel moment în care conștientizăm ce se întâmplă și reacționăm. Suntem supărați, frustrați, ne înfuriem și ne enervează toți și toate. Știm că nu e nimeni vinovat, dar nu ne putem controla.

  • negocierea

Ne aflăm acum în acel moment în care ne punem tot felul de întrebări: dacă aș fi chemat doctorul mai devreme? dacă nu am fi mers în călătorie? dacă nu i-aș fi spus acele cuvinte urâte? dacă aș fi stat mai mult cu ea/el? etc

Ne învinovățim și ne gândim că poate, cumva, am fi putut preveni dacă acționam altfel. 

  • depresia

Conștientizăm crunta realitate, acceptăm ideea morții, iar stările anterioare de negare și  furie sunt înlocuite de tristețe, durere sufletească și chiar depresie. Este o reacție normală, plângem mult sau ne consumăm emoțional, ne facem probleme legate de înmormântare și ne cuprinde gândul cum vom putea trăi fără cel care ne-a părăsit.

  • acceptarea

Această etapă are loc în timp, gradual. Pentru unii e mai ușor, pentru alții foarte dificil. Dar, ușor ușor, îți reiei viața, te gândești cu tristețe la pierderea suferită, nu o uiți, însă durerea resimțită devine, treptat, suportabilă.

Modul în care reușim să facem față acestei etape depinde de fiecare din noi. De fapt, așa cum am mai precizat, toate aceste etape ale doliului sunt traversate de fiecare din noi în funcție de personalitatea noastră și de dorința de a ne continua drumul vieții. Nimeni nu poate înțelege sentimentele celui îndoliat și, cel mai corect, este să îl lase să își plângă pierderea. Totodată, pentru cel îndoliat cel mai sănătos este să accepte durerea și să o lase să se manifeste. Doar așa ne putem vindeca.

 

Cum se poate ajuta pe sine o persoană aflată în doliu pentru a depăși această perioadă?

Probabil că după toate specificațiile anterioare privind doliul și etapele acestuia, te gândești: ce pot face eu ca să pot depăși acest moment? Există câteva lucruri pe care ai putea să le faci să te ajute să îți aline durerea:

  • dacă trebuie să te ocupi de organizarea înmormântării, cere ajutor celor din familie sau prietenilor astfel încât lucrurile să se desfășoare mai ușor 
  • cu siguranță în jurul tău sunt persoane care au mai trecut printr-un asemenea moment, acceptă sprijinul lor și nu îi îndepărta
  • dacă nu reușești să treci peste acest moment, durerea este din ce în ce mai puternică, emoțional te simți foarte rău, e posibil să ai nevoie de un medic; 
  • dacă persoana iubită este într-o stare critică, pregătește-te pentru acest moment inevitabil și astfel, vei face față morții ei puțin mai ușor
  • ai grijă de sănătatea ta, odihnește-te și, repet, consultă doctorul dacă nu te simți bine
  • nu te închide în tine, discută despre moartea persoanei dragi și împărtășește celor apropiați ceea ce simți 

 

Cum ajuți o persoană care este în doliu?

E important să îi fii alături unei persoane îndoliate, dar asta doar dacă și ea își dorește acest lucru și tu ești cu adevărat sincer. Contează foarte mult să știi să asculți, să spui ceea ce trebuie când trebuie și să nu compari sentimentele tale cu ale acesteia. Chiar dacă și tu ai trecut printr-un moment similar, este o experiență individuală pe care fiecare o trăiește diferit. Nu în ultimul rând, încurajează persoana îndoliată să ceară ajutor de specialitate dacă este cazul și observi că nu reușește să își revină după pierdere.

Doliul reprezintă un proces psihologic, o experiență personală asociată cu o pierdere. Mai mulți autori au considerat că doliul este asemeni unei răni, care se vindecă în funcție de cât de adâncă e aceasta și ce complicații pot apărea.

Aspectul cel mai important este să nu ignori ceea ce simți, să accepți că a plânge face parte din procesul de vindecare și că este o dovadă de putere și încredere în propria persoană. Recuperarea după doliu este graduală și în timp reușim să ne continuăm viața și să ne gândim mai puțin la persoana pierdută. Asta nu înseamnă că am uitat-o.

Citește și articolul dedicat mesajelor de pe panglica funerară și află ce se scrie pe doliu.

Comentarii
Articole recomandate
Postul Crăciunului 2024 - ce ai voie, ce nu ai voie și care sunt zilele de dezlegare la pește?

vezi zilele cu dezlegare la pește, ce ai voie sau nu să mănânci sau să faci, istorie și semnificatii, tradiții & obiceiuri

Parastasul de 40 zile în religia ortodoxă

afla semnificația parastasului de 40 zile, ce se dă de pomană, când se face și ce se pregătește pentru biserică și cimitir

Ajutorul de deces 2024 – cine beneficiază, cât este și cum îl obții

vezi actele necesare pentru obținerea ajutorului de deces