Parohia Sfântul Ioan Botezătorul

Despre noi

Principalele materiale din care a fost construit sfântul lăcaş provin dintr-o donaţie de stat. Aceste materiale au fost pregătite pentru a fi folosite la construcţia unei biserici româneşti la secţia română a expoziţiei internaţionale de la Chicago – SUA din anul 1933. Din lipsă de fonduri pentru transport în citadela americană, s-a renunţat la acest proiect, iar prin stăruinţa lui Ştefan Tătărăscu s-a decis donarea materialelor, rămase disponibile, noii parohii din Ferentari.

Prin arhitectura sa, biserica reprezintă o replică a bisericii mânăstirii Cozia. Este construită din bârne, scândură şi plăci de stabilit. Planurile bisericii au fost întocmite de prof. Arhitect I. Traianescu. Pictura iniţială a fost executată în ulei, între anii 1939 – 1940. Catapeteasma a fost pictată de Anghel Dima.

În anii 1971 – 1972 s-a introdus încălzirea centrală, întreaga instalaţie fiind schimbată cu una modernă în anul 2003.

În urma cutremurului din 4 martie 1977, au căzut mari porţiuni din tencuiala interioară. S-a decis aplicarea unei noi tencuieli, precum şi armarea pereţilor cu fier beton şi plasă dublă de rabiţ. S-a asigurat, astfel, suportul ideal pentru o pictură nouă, frescă, realizată între anii 1980 – 1984 de către pictorul arhimandrit Gheorghe Ciobanu.

Noua pictură bizantină pune în valoare învăţăturile dogmatice ale Bisericii Ortodoxe. Prin această realizare iconografică s-a atras atenţia unor mari teologi ai anilor 1980 – 1990, care au închinat acestei picturi pagini însemnate de interpretare teologică. Dintre ei, amintim doar pe Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru Stăniloae şi pe Prof. Dr. Wilhelm Nyssen de la Universitatea din Koln – Germania, cel din urmă fiind şi autorul unei lucrări intitulată „Flacăra mântuirii”, dedicată exclusiv picturii bisericii Sfântul Ioan Botezătorul – Ferentari.

Lucrările propriu-zise de pictare a bisericii, ca şi reparaţiile şi amenajările generale au început la 1 martie 1980 şi au durat până în luna iunie 1984, cu unele întreruperi.

Punctul culminant al acestei lucrări a fost atins de pictarea bolţii din pronaos, când zugravul a lăsat pensula să dea la lumină scena Arătării celor Trei Tineri la Stejarul Mamvri, la masa comuniunii supreme. Intr-o mare de lumină şi flăcări (Flacăra mântuirii), Cei trei Tineri slujiţi de cetele îngereşti şi proslăviţi de imnologi ai Bisericii, sunt înfăţişaţi ca izvor al întregii lucrări mântuitoare, crucea pe fundalul căreia sunt pictaţi devenind cauză şi lucrare a întregii istorii a mântuirii. De aici şi din scenele în care este pictat Mântuitorul şi Sfântul Duh iradiază torente de lumină care prefac pe credincios în purtător de har şi putere spirituală.