Parohia Oțetari

Hramuri:

• Sfinţii Voievozi sau Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, prăznuit la 8 noiembrie (hramul primei biserici);
• Sfântul Nicolae, prăznuit la 6 decembrie (hram adăugat la refacerea Bisericii, din zid, la 1757);
• Sfântul Mare Mucenic Haralambie, prăznuit la 10 februarie.

Istoric

Pe actualul loc al Bisericii Oţetari s-a aflat, ini­ţial, un zăvoi de oţetari, pe malul fostei gârle Bucureştioaia, afluent al Dâmboviţei, care îşi avea vadul pe actuala stradă Galaţi (date des­pre această apă găsim în Istoria fondării oraşu­lui Bucureşti de Dimitrie Papazoglu). În anii 1680-1681 a fost construită, în zilele lui Şerban Vodă Cantacuzino, o bisericuţă din lemn, des­pre care găsim referiri în Istoria Bucureştilor de Ionescu-Gion şi în „Din vechiul Bucureşti între anii 1789-1791” de Gheorghe Florescu. Tot din lemn s-a refăcut, în anii 1691-1692, pe vremea Domnitorului Constantin Brâncoveanu (1688-1714), martir al creştinătăţii, o a doua biserică, iar după răzmeriţă a fost ridicată, în iulie 1757, sub Domnia lui Constantin -Vodă Mavrocordat, a treia Biserică, de data aceas­ta din zidărie, aşa precum aflăm dintr-un act al Mitropolitului Grigorie al Ungrovlahiei, din 1786. Din pisania veche, scrisă cu litere chiri­lice săpate în piatră, care se păstrează în prid­vorul bisericii, aflăm că aceasta s-a zidit şi în­frumuseţat cu ajutorul lui Mărgărit Staroste, al lui Nicolae Cernavodeanu, al Jupânului Nicolae Cupeţul şi al altor creştini, “ca să le fie lor veş­nica pomenire”. La 25 august 1794, un ctitor pe nume Radu Nicule a dăruit Bisericii un clo­pot. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, Biserica “Oţetari”, aşa cum avea să rămână în­tipărită în memoria bucureştenilor, a fost lo­cul de îngropăciune al membrilor marii familii negustoreşti Hagi Tudorache, de la care se păs­trează şi astăzi, în pridvorul Bisericii, două mor­minte cu pietre funerare, datate 1825 şi 1845.

Biserica, aşa cum o vedem astăzi, a fost restau­rată pe timpul Mitropolitului Nifon Primat al României (1850-1875), cu ajutorul familiilor Hagii Tudorache, N. Zamfirescu şi Romanescu, între anii 1860 şi 1866. Mitropolitul Nifon s-a născut la Bucureşti, în mahalaua Oţetarilor (pe uliţa Teilor, actuala stradă Vasile Lascăr), în anul 1789, ca fiu al blănarului Rusailă, ori­ginar din oraşul Castoria – Macedonia şi venit în Bucureşti, împreună cu soţia sa, Aposta, cu ajutorul arhimandritului Iason, care îl întâl­nise pe Rusailă la Salonic, în timpul unui pe­lerinaj la Sfântul Munte Athos. Arhimandritul Iason locuia, împreună cu nepotul său, călugă­rul Sofronie, în curtea Bisericii Oţetari. Aici, la Biserica Oţetari, va fi botezat viitorul Mitropolit şi va lua primele lecţii de învăţătură bisericească, de citire, scriere şi cântare psaltică, de la călugă­rul Sofronie. Chipul Mitropolitului Nifon este pictat în pronaosul Bisericii Oţetari

Cu prilejul restaurării din 1860-1866, Gheorghe Tattarescu (1820-1894), unul din­tre cei mai importanţi pictori români, a execu­tat întreaga pictură murală, în ulei, a Bisericii, precum şi iconostasul. Biserica a fost restau­rată din nou, în anul 1906. Între anii 1964 şi 1984, sub oblăduirea Preotului Paroh Gheorghe Dimulescu, Biserica a fost refăcută şi acoperită cu tablă.

O amplă restaurare a fost efectuată recent, între anii 2004 şi 2006, în ciuda dificultăţilor finan­ciare, prin strădania Părintelui Paroh, Mircea Goreţchi, care slujeşte la Biserica Oţetari din anul 1986, şi a credincioşilor pe care îi păsto­reşte. Construcţia a fost consolidată, brâul din zid reparat printr-un procedeu modern de în­gheţare a infiltraţiilor de apă, vechiul clopot fisurat a fost înlocuit, vechile strane restaurate; credincioşii s-au bucurat de apariţia unei cen­trale termice în biserică, de repararea instalaţiei electrice şi de montarea unei instalaţii de ampli­ficare, ce împrăştie vestea cea bună a Mântuirii şi în afara Bisericii. Dar, desigur, opera cea mare a fost restaurarea picturii murale a lui Gheorghe Tattarescu.