Biserica Sfântul Silvestru

Despre noi vezi date de contact

Istoric

Biserica a fost sfințită, în forma ei actuală, în data de 30 septembrie 1907.
Conform pisaniei datate 15 iunie 1743, o biserică mai veche a fost zidită de către Jupân Pârvu boiangiul și jupâneasa Stanca în mahalaua Silvestrului. Cutremurul din 1802 afectează lăcașul de cult, iar reparațiile sunt suportate de Stanca, nepoata jupânesei Stanca. Cutremurul din 1838 demolează complet vechiul edificiu și biserica a fost reclădita de Ilie Dimitrie și frații săi Ioan, Stoian, Gheorghe, Radu și alții, și inaugurată la data de 15 martie 1839. Edificiului i se adaugă "tâmpla bisericii", ridicată de Chircol "săpătorul de tâmple". Turnul clopotniței, pe sub care trece Strada Oltarului, este datat 1879. Între 1904 și 1907 este reconstruită și mărită actuala biserică, prin grija preotului Chiriac Bidoianul și a epitropilor Ion Procopie Dumitrescu. Edificiul a fost proiectat de arhitectul Paul Petricu, iar lucrările au fost conduse de arhitectul Costin Petrescu. Din aceasta perioadă datează și numeroase piese de mobilier ce poartă efigia Bisericii Sfântul Silvestru și care sunt executate de C. Babic.
În anul 3 noiembrie 2002 patriarhul Teoctist a depus în biserică relicvele sfântului Silvestru, pe care cu o lună înainte le primise în cadrul unei slujbe desfășurate în Catedrala San Giovanni in Laterano din Roma.
Aici a slujit Părintele Galeriu, din 1974 până la decesul său, în 2003.
Hramul principal al bisericii este Adormirea Maicii Domnului, prăznuită la 15 august. Cu toate acestea, biserica este cunoscută în principal pentru cel de-al doilea hram al său, Sfântul Silvestru, Episcopul Romei, prăznuit la 2 ianuarie și ale cărui moaște sunt păstrate aici.
În urma unei vizite ecumenice din octombrie 2002, efectuate la Sfântul Scaun de către P.F.P Patriarh Teoctist, au fost aduse fragmente din moaștele Sfântului Silvestru păstrate la Catedrala San Giovani in Laterno, dăruite de către Cardinalul Camillo Ruini, Vicar General al Romei. Moaștele au fost aduse în Biserica Sfântul Silvestru la data de 3 noiembrie 2002.
Cel de-al treilea hram al bisericii este Sfantul Neagoe Basarab. 

Site / Social Media