Biserica Naşterea Maicii Domnului

Despre noi vezi date de contact

După revoluție, începând cu anul 1990, populația de etnie germană a emigrat masiv în Germania. Au venit credincioși ortodocși din toate părțile țării, stabilindu-se în Sântana. Am slujit la început, timp de doi ani împreună cu preotul Eftimie Dobrean, la aceeași biserică, din parohia Sântana I. Biserica fiind neîncăpătoare în fiecare duminecă, am solicitat Consiliului Local din Santana să ne de-a un spațiu pentru oficierea serviciilor religioase în parohia Santana ÎI.

În ședința Consiliului Local din 16 octombrie 1997 s-a acordat imobilul din str. Munci, nr. 60, fostul gimnaziu, care datează din anul 1752.

Aici s-a amenajat o sala de 138 m pătrați, care a devenit Biserica Ortodoxă Română Santana ÎI.

În dată de 18 octombrie 1998 a fost târnosită de Înalt Prea Sfintitul Părinte Arhiepiscop Timotei al Aradului, având hramul “Nașterea Maicii Domnului”.

În dată de 19 septembrie 1999 Înalt Prea Sfintitul a vizitat din nou parohia, cu ocazia sfințirii troitei eroilor, ocazie cu care preotul paroh a primit dinstinctia de iconom-stravofor.

În ziua de Rusalii a anului 2004, preotul Ioan Crainic, propune adunării parohiale construirea unei noi biserici, deoarece biserica din incinta gimnaziului este de multe ori neîncăpătoare.

Consiliul Local Santana prin hotărârea 145 din 19 octombrie 2004, acordă 4508 m pătrați situat în intravilantul orașului Santana, pe str. Muncii, nr. 53C, în parcul Noris Banatoris.

După aprobarea avizelor și obținerea autorizației de construcție s-au început lucrările la nouă biserica, nu înainte de a se sfinți piatră de temelie și terenul în dată de 5 iunie 2005, de Înalt Prea Sfintitul Arhiepiscop Timotei. Hramul noi biserici este “Sfânta Treime”.

După nouă ani de muncă biserica este terminată exterior, urmând să continuăm cu tencuielile interioare, iconostasul și mobilierul bisericii.

Cu ajutorul lui Dumnezeu intenționăm că la anul viitor 2015, la zece ani după începerea lucrărilor să îl invităm pe Înalt Prea Sfintitul Arhiepiscop Timotei pentru tarnosirea noi biserici, spre bucuria sufletească a tuturor credincioșilor.

Date de contact