Biserica Adormirea Maicii Domnului

Despre noi

Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, parohia Militari I, se află în partea de vest a orașului București, într-o incintă rămasă între blocurile din zona cuprinsă între str. Virtuții și str. Orșova. Biserica a fost construită în anul 1886 în zilele Mitropolitului Calinic Miclescu din fondurile donate de negustorul Nicolae Manolescu și soția sa Anastasia, care o și înzestrează cu toate cele necesare cultului. În același an, biserica este pictată în ulei de pictorul Colonitiu Nicolae. În anul 1927 biserica a fost reparată și repictata. Devenind neîncăpătoare, în anul 1943 biserica s-a mărit cu actualul pronaos, iar în anul 1967 în vremea vrednicului de pomenire Patriah Justinian, la îndemnul celor doi preoți, Ștefan Lefter și Constantin Nițescu, cu ajutorul Consiliului și Comitetului Parohial, s-a pictat partea nou zidită și s-a restaurat pictura veche de către pictorul Dumitru Hornung.

În anul 1991 prin osârdia preotului paroh Dumitru Iordache, protopop al Protoieriei I Capitală, biserica s-a completat cu pridvorul închis, pictat în 1996, an în care s-a restaurat și pictura bisericii. În anul 2002 s-a construit în curtea bisericii un aghiasmatar care ulterior a fost pictat prin osârdia preotului paroh Ștefan Buchiu, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În partea opusă aghiasmatarului a fost ridicată o fântână împodobită cu un mozaic, ce reprezintă icoana Maicii Domnului. Prin osârdia preoților slujitori : Pr. Protoiereu Dumitru Iordache, Pr. Prof. Ștefan Buchiu, parohul bisericii și Pr. Marin Moldoveanu, precum și a enoriașilor acestei parohii a fost restaurată pictura întregii biserici în anul 2005 de pictorii Irina și Ion Neacșu. Slujba de resfintire a bisericii a fost săvârșită de către Preasfințitul Varsanufie Prahoveanul, episcop-vicar al Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor, în ziua de 13 noiembrie 2005.

Pe întreaga față vestică a bisericii, deasupra ușii de intrare, se află icoană hramului „Adormirea Maicii Domnului” în mozaic, încadrată de chipurile Sfinților Ierarhi Nicolae și Spiridon, făcători de minuni. Acest amplu mozaic a fost realizat din donațiile unor enoriași ai parohiei noastre, de către pictorul Adrian Alexandrescu. În prezent, la parohia Militari I slujesc următorii preoți: Pr. Prof. Dr. Nicuşor Beldiman, parohul bisericii, Pr. Prof. Dr. Ștefan Buchiu, Pr. Ion Frunțeanu, Pr. Ștefan-Fabian David.

Sfânta Biserică este deschisă zilnic între orele 08.00 – 17.00

Miercuri
16.30 Acatist

Vineri
16.30 – Taina Sfântului Maslu

Sâmbătă
16.00 – Vecernia

Duminică
08.00 – Utrenia
09.30 – Sfânta Liturghie

Program administratie cimitir

LUNI: 9.00 – 12.30; 16.00 – 18.00

MIERCURI: 9.00 – 12.30

JOI: 9.00 – 12.30

*În zilele de sărbători legale și religioase programul se suspendă.