Atunci când oferi flori cuiva, de fapt transmiți sentimente și gânduri. Dăruirea de flori comunică cele mai profunde sentimente ale cuiva în cea mai elegantă manieră. De aici și expresia atribuită florilor ca fiind mesagerii sentimentelor noastre. Oferim flori persoanelor importante din viața noastră având nenumărate motive: fie pentru că le iubim, apreciem, fie pentru că le sărbătorim, fie pentru că vrem doar să le mulțumim că fac parte din viața noastră.

10 flori funerare rezistente

Din nefericire, în viață nu avem parte doar de evenimente fericite, ci și de unele nefericite în care participăm la înmormântarea a persoane dragi nouă. Florile funerare ne ajută în acest caz să ne exprimăm ultimul omagiu. Astfel, alegem să dăruim coroane funerare sau simple buchete funerare pentru a ne exprima regretul, dragostea și afecțiunea pentru cel / cea care au făcut parte din viața noastră și care au plecat în eternitate.

Care sunt florile funerare cele mai rezistente și ce mesaj transmit acestea? Ai mai jos o listă cu zece flori care alcătuiesc fie singure, fie împreună cu alte flori coroane sau buchete  funerare elegante și potrivite pentru un asemenea moment.

 

1. Garoafa - “Floarea Dragostei” sau “Floarea Zeilor”

Una dintre cele mai rezistente, delicate și încântătoare flori, garoafa, cunoscută științific sub denumirea de Dianthus caryophyllus, este categoric o floare foarte cunoscută. Folosită în buchete de flori, aranjamente florale, coroane funerare, garoafele sunt apreciate datorită aspectului, parfumului discret și a rezistenței.  Deși mulți îi conferă acestei flori o conotație negativă, garoafa reprezintă un mesager puternic al dragostei și afecțiunii. 

Garoafa datează încă de pe vremea dacilor și romanilor unde era folosită în artă și decor. Creștinii sunt de părere că aceasta a apărut pe pământ odată cu lacrimile vărsate de Maica Domnului la picioarele lui Iisus Hristos. Considerată sacră în unele culturi, garoafa era folosită în ghirlande de flori la ceremoniile sacre.

Semnificațiile acestei flori sunt numeroase și extrem de variate. Garoafele pot fi folosite atât la evenimente fericite, cât și în împrejurări mai puțin plăcute. Cunoscută și ca floarea amintirii celor dispăruți, e important a ști faptul că garoafa nu este o floare mortuară. În China, reprezintă simbolul căsătoriei și al nașterilor în luna ianuarie. În Coreea, garoafa este purtată în piept pe data de 08 Martie (Ziua Părinților) și pe 15 Mai (Ziua Profesorilor), în SUA și Canada este oferită în buchete mamelor de Ziua Internațională a Mamei, iar în Spania, Monaco și Slovenia este floarea națională.

Este adevărat că, în România, garoafa este cel mai des folosită în aranjamentele florale funerare. Motivul principal este pentru că este disponibilă tot timpul anului și că are un preț redus în comparație cu celelalte flori. Totodată, este o floare extrem de rezistentă la frig, căldură, umezeală. Dacă te decizi să alegi un buchet funerar sau o coroană din garoafe, iată ce mesaj poți transmite în funcție de culoarea garoafei: 

  • garoafele roșii - admirația, dragostea și afecțiunea; 
  • garoafele albe - puritatea și norocul;
  • garoafele roz - recunoștința

 

2. Trandafirul - “Regele Florilor”

Trandafirul reprezintă una dintre florile preferate ale oamenilor de-a lungul timpului, fiind sursă de inspirație pentru numeroși poeți, pictori, grădinari. A fost dintotdeauna simbol al frumuseții și eleganței și s-a bucurat de un statut aparte. Este răspândit în întreaga lume și are numeroase semnificații: în țările occidentale reprezintă simbolul vieții, iubirii și regenerării; în India, simbolizează frumusețea perfectă, în China simbolul tinereții. Totodată, în Anglia și Statele Unite ale Americii trandafirul este floare națională.

Istoria trandafirului este lungă și plină de culoare. Prima oară a fost menționat într-o însemnare sumeriană străveche (în anul 2300 î.H. trandafirul a fost cultivat de către Marele Rege al sumerienilor, Sargon, în grădina sa). În Europa, Alexandru cel Mare a fost cel care a adus trandafirul după un război cu Persia. Există și multe legende în care se vorbește despre trandafiri și despre culorile acestora. De exemplu,  se spune că la început, trandafirul era numai alb și că s-ar fi transformat în roșu atunci când Jupiter a surprins-o pe Venus scăldându-se într-un lac înconjurat de trandafiri.

Foarte rezistenți în buchetele și aranjamentele florale, trandafirii impresionează prin simplitate, eleganță și frumusețe. Simbol al dragostei puternice, trandafirii sunt foarte des folosiți în coroanele funerare, semnificația principală fiind iubirea eternă pe care o vei purta pentru persoana dragă trecută în neființă. Acordă atenție la culoarea trandafirilor pe care îi vrei prezenți în coroana funerară, deoarece fiecare nuanță are o anumită simbolistică după cum urmează:

  • trandafirii albi - sinceritatea, puritatea, tinerețea, prietenia
  • trandafirii roșii - iubirea eternă, profundă, afecțiunea
  • trandafirii roz - afecțiunea, iubirea nevinovată, emoția, prețuirea, recunoștința
  • trandafirii galbeni - prietenia, afecțiunea
  • trandafirii negri - devotamentul, afecțiunea, regretul

 

3. Crizantema - “Regina Toamnei” sau “Floarea de Aur”

Denumirea științifică a crizantemei este Chrysanthemum, care provine din greacă “chrysos” - “aur” și “anthemon” - “floare”. Sunt flori foarte populare toamna, delicate, plăcut parfumate, colorate și, totodată, rezistente la temperaturile specifice sezonului rece. Crizantema este o floare răspândită pe tot globul și are simboluri diferite.

Istoria crizantemelor începe în China, în urmă cu mai bine de 2500 ani. Călugării budisti au dus aceste flori în Japonia unde, împărații japonezi, impresionați de frumusețea crizantemelor, obișnuiau să își comande tronuri acoperite în totalitate de crizanteme. Astăzi, crizantema este floare națională în Japonia. Astfel, pentru țările asiatice, crizantema este simbol al fericirii, prieteniei și loialității. Pe de altă parte, în Malta de exemplu, crizantema este asociată cu moartea și se oferă doar la înmormântare.

În cultura europeană crizantema este considerată o floare funerară deoarece înflorește în aceeași perioadă în care credincioşii sărbătoresc ziua morţilor. În Italia, crizantemele sunt considerate simbol al iubirii, morții și durerii profunde. În Anglia, reprezintă floarea funerară a celor nerostiți. Ca și în Anglia, în Franța aceste flori simbolizeaza tristețea profundă.

Crizantemele se prezintă într-o paletă variată de culori, fiecare culoare având o anumită semnificație. Dacă vrei să achiziționezi o coroană funerară alcătuită din crizanteme, însă  nu ești hotărât asupra nuanței, iată câteva sugestii:

  • crizantemele albe - iubirea, sensibilitatea, puritatea
  • crizantemele galbene - prietenie, sinceritate, afecțiune
  • crizantemele roșii - dragostea profundă, regretul
  • crizantemele roz - dragostea, prietenia
  • crizantemele albastre - recunoștința, aprecierea, prețuirea

 

4. Anthurium - “Floarea Flamingo”

Este o floare inedită prin coloristică și formă, care impresionează prin eleganța și aspectul exotic. Poate alcătui împreună cu alte flori (trandafiri, crizanteme sau crini) coroane funerare foarte frumoase ce pot fi oferite la înmormântarea unei persoane pe care ai apreciat-o și respectat-o pe parcursul vieții.

Numele genului este de origine greacă: „antos” – floare și „oura” – coadă. Florile sale sunt deosebite, au un diametru de 10-15 cm, fiind protejate de o frunză modificată numită spată şi sunt întâlnite în nuanţe de roşu, portocaliu, alb sau roz.

Floarea de anthurium mai este cunoscută sub numele de “fericire masculină”, deoarece se acordă în principal reprezentanților sexului puternic. Este simbol al curajului, libertății, puterii, iubirii și vieții. Anthurium este o plantă tropicală ce creşte în toată lumea, dar este foarte populară în Statele Unite ale Americii şi în Olanda, existând peste 800 de specii de Anthurium. La noi în țară cultura lor este posibilă numai în interior, unde li se pot asigura condiții optime, plantele fiind iubitoare de multă căldură, umiditate și lumină, dar fără soare direct.

Semnificația florilor de anthurium în funcție de culoare:

  • anthurium alb - inocența, puritatea
  • anthurium roșu - dragostea, iubirea
  • anthurium roz - afecțiunea, compasiunea, dragostea de mamă
  • anthurium portocaliu - recunoștința, aprecierea

 

5. Gerbera - “Margareta Africană”

Dacă ai nevoie să alegi o coroană funerară delicată și nu foarte scumpă, ale cărei flori să fie rezistente și să exprime afecțiunea și regretul pentru o persoană dragă ce te-a părăsit, gerbera poate fi o alegere potrivită. Într-o singură culoare sau într-un amestec de culori, gerbera poate alcătui fie singură, fie împreună cu alte flori un aranjament funerar elegant și decent.

Originară din regiunile tropicale din Africa de Sud, gerbera a fost descoperită de către Robert Jameson. Numele popular de gerbera provine de la naturalistul german Traugott Gerber.  Este folosită atât ca plantă decorativă, cât și în buchete. Totodată, trebuie precizat că este pe locul 5 în lume din punct de vedere comercial ca fiind printre cele mai utilizate flori alături de trandafiri, garoafe, crizanteme și lalele.

Este o floare foarte rezistentă, nu este sensibilă la lumină și recent, cercetătorii au descoperit că, din punct de vedere biologic, gerberele sunt extrem de benefice pentru ambient deoarece purifică aerul, absorbind substanțe toxice precum benzenul și tricloroetilena! 

Asemenea tuturor celorlalte flori funerare, și gerberele pot transmite mesaje celor cărora sunt oferite, astfel:

  • gerbera albă - admirația, recunoștința, aprecierea, inocența, puritatea
  • gerbera roșie - iubirea, afecțiunea
  • gerbera portocalie - respectul, recunoștința
  • gerbera roz - prietenia, legătura strânsă din timpul vieții cu cel decedat, dorul
  • gerbera galbenă - tinerețea, prietenia, atașamentul

 

6. Gladiola - “Floarea Gladiatorului”

Proveniența numelui de gladiolă este din latinescul “gladius”, care înseamnă sabie și indică forma frunzelor. Floarea are numeroase semnificații de la simbol al puterii, energiei, vitalității până la simbol al singurătății, independenței și stăpânirii de sine. 

Gladiola datează din vremea romanilor, din perioada luptelor dintre gladiatori. Atunci când un gladiator era victorios, se aruncau asupra sa gladiole. O superstiție romană spune că purtate la gât, ca amuletă, gladiolele aduceau noroc, victorie în dueluri și salvarea din fața morții.

În simbolistica florilor, gladiolele sunt florile aventurii și ale aventurierilor. În același timp, sunt florile iubirii, a unei iubiri scurte dar care nu se uită niciodată. Înseamnă însă și dragoste la prima vedere și generozitate.

Pentru cei care vor să ofere o coroană funerară alcătuită din gladiole, precizez că acestea merg combinate foarte frumos și elegant cu mini-gerbere sau crizanteme. Semnificația florilor în funcție de culoare este următoarea:

  • gladiola albă - puritatea, recunoștința
  • gladiola roz - afecțiunea, prietenia
  • gladiola roșie - iubirea, atașamentul, 
  • gladiola mov - regretul, durerea
  • gladiola galbenă - tinerețea, dorul

 

7. Alstroemeria - “Crinul Incaș” sau “Crinul Peruvian”

Datorită aspectului foarte plăcut, alstroemeria este o floare frumoasă foarte apreciată care simbolizează devotamentul și prietenia. Se găsește într-o varietate de nuanțe și este disponibilă tot timpul anului. Se potrivește foarte bine în aranjamentele florale, iar un aranjament floral funerar alcătuit din alstroemeria în combinație cu alte flori va reuși cu siguranță să transmită mesajul de regret profund și afecțiune față de cel pierdut.

Cunoscută și sub denumirile de Crini peruani, Crini peruvieni sau Crini incași, alstroemeria își are originea în America de Sud unde a fost descoperită de către naturalistul Claus von Alstromer de la care și-a primit și denumirea.

O singură tulpină din această floare cuprinde o medie de patru flori, dând astfel volum aranjamentelor florale. Este o floare foarte rezistentă, deloc pretențioasă, care se adaptează la temperatura din exterior și rezistă bine în fața dăunătorilor.

Varietatea impresionantă de culori în care se găsește face din Alstroemeria o floare foarte versatilă. Câteva din cele mai întâlnite culori ale crinilor peruvieni sunt: alb, roșu, roz și portocaliu. Dacă te interesează și ce mesaj ai putea trimite dacă alegi o asemenea floare  de o anumită culoare, iată câteva idei:

  • alstroemeria albă - inocența, delicatețea
  • alstroemeria roșie - iubirea, dorul
  • alstroemeria roz - prietenia, devotamentul
  • alstroemeria portocalie - recunoștința, aprecierea, respectul

 

8. Heliotrop - “Arborele de vanilie” sau “Vanilie Sălbatică”

Floarea aceasta a câștigat în popularitate datorită mirosului parfumat de vanilie și aspectului extrem de delicat și finuț. Numele provine din limba greacă, însemnând floarea care se rotește după soare. De fapt, acesta este și specificul acestei flori, orientarea florilor după soare, la fel ca și în cazul florii soarelui, iar dimineața devreme și seara emit un parfum plăcut de vanilie și scorțișoară.

În limbajul florilor, floarea heliotrop semnifică devotamentul și dragostea eternă și se prezintă în nuanțe de mov și roz. Această floare poate face parte cu succes dintr-un aranjament floral funerar alături de alte flori, reușind astfel să transmită mesajul de regret, dragoste eternă și dor pentru cel care ne-a părăsit.

 

9. Amaryllis - “Crinul Roșu” sau “Crinul de Cameră”

Amaryllis provine din Africa de Sud și poartă numele dat de poetul Virgil într-una din operele sale unei ciobănițe (Amarysso), care înseamnă a străluci. Mai este cunoscută și ca planta care este forțată să înflorească iarna, în casă.

Este o floare de o frumusețe aparte, ale cărei semnificații în limbajul florilor sunt splendoarea, mândria și iubirea romantică. Petalele sunt speciale, arătând ca și cum ar fi făcute din catifea de nuanțe diferite: alb somon, roz, roșu, violet, galben, portocaliu.

Legenda florii de Amaryllis spune că s-a născut din dragostea unei fecioare din Grecia pentru un tânăr pastor. Pentru că el își dorea o floare pe care să nu o mai fi văzut, ea și-a străpuns inima timp de o lună cu o săgeată și așa s-a născut floarea de Amaryllis, botezată după numele fecioarei.

Dacă vrei să oferi un ultim omagiu unei persoane foarte dragi, pe care fie ai iubit-o foarte mult, fie ai o admirație puternică pentru ea, atunci te-ai putea gândi să alegi floarea de Amaryllis alături de alte flori care să transmită mesajul dorit. 

 

10. Crinul - “Lilium”

Unele dintre cele mai prețioase flori utilizate în coroanele funerare sunt crinii. Argumentul acestui fapt stă în expresia eleganței pe care o oferă aceste flori, admirația pe care o stârnesc celor ce le privesc și respectul pe care îl transmit celor cărora le sunt destinate.

Fiind cea mai veche floare cultivată de om, crinul apare pe obiecte de cult și podoabe în toate perioadele evoluției civilizației umane. Este o plantă perenă, originară din China și Japonia. În Antichitate crinul simboliza speranța și triumful și era consacrat zeiței frumuseții. Ulterior, în secolele următoare − în Evul Mediu − coroana franceză și-a ales crinul ca simbol, deoarece îl asocia principiului masculinității. 

Flori cu adevărat remarcabile, crinii sunt flori foarte iubite de către oameni, apreciate pentru parfumul și frumusețea lor. În același timp, sunt flori rezistente și ușor de întreținut. Într-un aranjament floral funerar, crinul contribuie cu desăvârșire la exprimarea regretului profund pentru cel care ne-a părăsit și ne ajută să aducem un ultim omagiu într-o notă distinsă. 

Crinii sunt simbol al eleganței, frumuseței și sensibilității pe de o parte, și simbol al efemerității pe de altă parte. Într-o coroană funerară, prezența acestora poate însemna cruda realitate și anume că moartea își arată fața la un moment dat fiecăruia dintre noi, dar asta nu înseamnă că nu putem avea încredere că existența noastră va continua și dincolo.

Respect, seriozitate și distincție - cam așa s-ar descrie cel mai bine mesajul unei coroane funerare alcătuită din crini. Însă, în funcție de nuanțele de crini alese, putem transmite mesaje diverse precum:

  • crinul alb - puritate, inocență, liniște
  • crinul roșu - dragostea, afecțiunea
  • crinul galben - aprecierea, recunoștința
  • crinul roz - tinerețea, prietenia
  • crinul portocaliu - iubirea, regretul

 

Atunci când oferim o coroană funerară în amintirea unei persoane dragi care a făcut parte din viața noastră, ne străduim să alegem fie florile preferate ale acesteia, fie flori în culoarea care îi plăcea cel mai mult, fie flori care îi conturează personalitatea.

Este esențial să nu cumperi la întâmplare și să ții cont că este ultimul omagiu pe care i-l aduci împreună cu panglica funerară al cărei text a fost, de asemenea, ales cu grijă de tine. Și dacă nu te descurci, caută o florărie specializată care te poate îndruma în această privință. Astfel, vei fi sigur că nu vei da greș și florile alese vor exprima exact ceea ce ți-ai dorit să transmiți.

Comentarii
Articole recomandate